Bursa de studii "Sf. Anton de Padova"


Proiect „Burse de studiu”

 

           Într-o lume în continuă schimbare, educaţia reprezintă un domeniu prioritar pentru majoritatea tinerilor din România. Din păcate însă, există numeroşi copii şi tineri talentaţi care provenind din familii nevoiaşe nu beneficiază de sprijin în dezvoltarea talentului; şi, un astfel de copil nesusţinut este un talent pierdut, neexploatat, devenind o imensă pierdere pentru societatea de mâine.

Se stie ca, anual, mulţi tineri cu potenţial intelectual deosebit abandonează cursurile şcolare, nu au niciun suport din partea familiei şi prin urmare multe talente rămân în anonimat. Dar, sigur, blamarea familiilor, a sistemului existent nu reprezinta o solutie. Solutiile sunt in mainile si inimile fiecaruia dintre noi. SOLUTIA SUNTEM NOI! Cu cat ne implicam mai mult, cu atat societatea se poate dezvolta si intoarce beneficiile catre membrii sai.

          Pornind de la aceste considerente, începând din anul 2004, „Caritasul Antonian- Pâinea celor săraci” şi ulterior Fundaţia umanitară „Pacea” au iniţiat un proiect ce viza tocmai dezvoltarea şi fructificarea potenţialului acestor tineri, săraci din punct de vedere material-financiar, dar extrem de talentaţi, ce s-au făcut remarcati prin rezultate excepţionale la învăţătură.

       Tinerii recomandaţi in general de către directorii de şcoli si  Inspectoratele Şcolare au avut asigurate, de la caz la caz, cheltuieli de şcolarizare,  cheltuielile pentru intretinere, transport, alimente, imbracaminte.

 

Astfel,

-          în anul 2004 au beneficiat de susţinere din partea Fundaţiei 3 studenţi, suma alocată proiectului 1770 lei;

-          în 2005, beneficiari au fost 6 studenţi, suma alocată 4800 lei;

-          în 2006, beneficiari au fost 3 elevi şi 3 studenţi, suma alocată 5790 lei;

-          în 2007, beneficiari au fost 4 elevi şi 4 studenţi, suma alocată 10 680 lei;

-          în 2008, beneficiari au fost 3 elevi si 7 studenţi, suma alocată 7840 lei;

-          în 2009, beneficiari au fost 3 elevi şi 6 studenţi, suma alocată 3 970 lei;

-          în 2010, beneficiari au fost 2 elevi şi 7 studenţi; suma alocata 9 180 lei;

-          în 2011, beneficiari au fost 2 elevi şi 5 studenţi, suma alocată 6 300 lei;

 

Vom relata in cele ce urmeaza doar cateva din povestile de viata ale tinerilor care ne fac cinste si cu care ne putem mandri:

 

  1. Elev în clasa a VIII, Valentin a inceput studiul pianului la varsta de 7 ani. A studiat 1 an la Iaşi, 1 an la Constanţa, pentru ca in ultimii 2 ani, clasa a VII- a, respectiv clasa a VIII-a să se reîntoarcă în localitatea natală, Roman.

Desi situatia material–financiara a familiei este precara, doar tatal fiind cel care lucreaza ocazional, părinţii susţin munca şi efortul tânărului pentru desăvîrşirea studiilor in general şi a studiilor muzicale în particular.

          De mic, Valentin a demonstrat că are foarte mult talent, pe care şi l-a pus in valoare muncind asiduu, astfel că in timp a ajuns să acumuleze un bagaj tehnic bogat, fapt ce i-a permis abordarea unui repertoriu dificil, dar variat, din toate curentele muzicale.

Este un elev conştiincios, răspunde la toate solicitările şcolii, deşi are un program foarte incărcat participând la cursuri de măiestrie, concursuri, etc.

Această muncă sistematică şi tenace a fost răsplătită cu numeroase premii, astfel printre cele mai importante se numara::

-          clasa a VI-a premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu”, de la Tulcea;

-          premiul I – Concursul Internţional „Lira de aur”;

-          clasa a VII-a premiul I la Olimpiada zonală;

-          premiul I şi premiul SPECIAL – la Concursul Internaţional „Carl Filtsch”;

 

  1. Andreea ne-a fost recomandata de Inspectoratul Scolar inca din clasa a X-a, cand frecventa cursurile liceale la Colegiul National „Roman Voda”, remarcandu-se prin rezultate de exceptie, avand o medie la absolvire peste 9,9.

Provine dintr-o familie formată din 6 membrii, parintii si 4 copii, dintre care 3 aflati inca pe bancile scolii. Situaţia material-financiara a familiei este deficitara. Mama este casnica, nu realizeaza   venituri; tatal este pensionat din motive medicale.  

       Perioada faculatii s-a dovedit a fi o mare provocare, dar iata ce ne scria Andreea la absovire: „ Fiind de 3 ani plecata departe de Roman, departe de familie, de colegi, de liceu si de prieteni, va multumesc din suflet ca in niciunul din anii de facultate de pana acum nu m-ati uitat. Doresc sa impartasesc cu dvs. si cu binefacatorii care au actionat prin dvs., bucuria de a absolvi cei 3 ani din ciclul de licenta al Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti. Cred ca cea mai potrivita modalitate de a va exprima recunostinta mea este sa va prezint situatia mea scolara in cei 3 ani, absolviti cu media 9, 62, o medie cu care m-am situat in primii 5% dintre absolventii facultatii. In doua dintre cele 6 semestre de facultate, am reusit sa obtin media 10. Diploma de licenta obtinuta de asemenea cu nota 10, sunt convinsa ca ma va ajuta la ocuparea unui loc cat mai bun in programul de masterat de la Facultatea pe care am absolvit-o, deoarece intentionez sa continui cu master la aceasta facultate.

Privind inainte, spre viitor, efortul depus pana acum se topeste, satisfactiile personale fiind pe masura. Efortul acesta a fost insa diminuat de grija dvs. de a ne sustinesi de a ne oferi un punct de sprijin.  Va marturisesc sincer ca ajutorul dvs. a venit mereu in momente de stramtorare, cum de altfel „nimic nu e intamplator”, cum imi place mie sa cred. Va insotesc mereu cu gandurile mele bune si cu recunostinta! Multumesc!!!”

 

3.  Abandonată la vârsta de 2 ani, odată cu divorţul părinţilor, Loredana a fost încredinţată spre creştere bunicii paterne.

A urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale la Şcoala din Nisiporeşti, bunica fiind cea care s-a ocupat de buna creştere şi educare a copilului. A decedat insa cand nepotica avea 14 ani.  Decesul bunicii a coincis cu admiterea la Liceul Catolic din Bacău. Aici  a locuit  la o mătuşă care a si susţinut-o material şi financiar, până la finalizarea celor 4 ani de studiu.

 La varsta la care multi adolescenţi din ziua de astăzi se gandesc la modalităţile de petrecere a timpului liber, la ce gadgeturi să-şi mai cumpere şi cu ce să se mai îmbrace, Loredana a fost nevoită să-şi găsească de munca pentru a-si putea sustine implinirea viselor. A lucrat în fiecare vacanţă şi la fiecare sfarşit de săptămană, în timpul şcolii, caştigandu-şi astfel banii ce i-au permis să îşi cumpere cele trebuincioase.

In prezent a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene cu rezultate foarte bune, având o medie anuală peste 9,50.

                         

Sigur exemplele sunt numeroase si la fel de emotionante... Inseram in cele ce urmeaza una dintre scrisorile primite la sediul Fundatiei care, consideram ca, nu mai are nevoie de alte comentarii...

 

4. “Ma numesc T. M. Familia mea este compusă din 7 membri: mama şi 6 copii. Tata a decedat în urma cu 6 ani din cauza cirozei umede, dupa întoarcerea sa de la închisoare unde a petrecut 3 ani; era un barbat foarte violent capabil de orice în stare de ebrietate. În prezent mama este foarte bolnavă. Practic, a fost nevoita sa ne creasca singura, fara niciun alt sprijin material. Suntem toti la scoala, unii la liceu, altii inca la scoala gimnaziala iar eu sunt studenta la Universitatea ‘Al. I Cuza’ din Iasi, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor. Fratele mai mare, avand 20 de ani, invata intr-un liceu seral si ocazional mai si lucreaza. Isabela are 17 ani si invata la un liceu din Bacau împreuna cu Ramona care are 16 ani. Maria si Petrica de 14 respectiv 12 ani la scoala generala din sat. Din cauza faptului ca tata era foarte violent, mama a fost nevoita sa le dea la casa de copii pe Isabela si Ramona care s-au intors acasa dupa ce tata a fost detinut.

Situatia financiara a familiei mele este foarte precara. Cea care ne intretine, de fapt, este pensia de urmas din partea tatalui, mama fiind casnica. Am ajuns intr-o situatie dramatica: mama are 3000 lei datorie, iar eu trebuie sa platesc caminul, abonamentul, materiale scolare si multe altele. Din prima saptamana de facultate lucrez ca menajera la o familie, pentru a-mi putea plati macar cazarea si abonamentul. Nu pot face mai mult iar eu nu sunt singura care are nevoie, in urma mea sunt inca 5 care totusi sunt inca la scoala, dintre care sunt 4 minori.

   Mi-am propus ca anul acesta ca si in anii care vor veni sa continui sa studiez, sa ma straduiesc si sa muncesc dar am nevoie mare de ajutor macar pana ce starea financiara se va echilibra putin. Dumnezeu ne-a ajutat in fiecare zi a vietii si sper ca nu ne va lasa acum, in aceasta situatie.“

 

Tuturor le dorim mult succes!!!

 

Viitorul le apartine... insa asta depinde si de actiunile nostre de azi. Multumim tuturor binefacatorilor care au ales sa dea o speranta acestor tineri, oferindu-le suportul necesar, pentru ca „viitorul” sa reprezinte un cuvant cu o „semnificatie” pozitiva in viata lor.  

Ne oprim aici cu aceasta mica prezentare, insa nu inainte de a-l cita pe d-l Cristian Turcanu care scria extrem de frumos: „Generozitatea este ‚sistemul imunitar’ al sufletului, temelia multor virtuţi, lumina şi căldura unui suflet mare... Cel ce a dobîndit generozitatea dăruieşte mereu, chiar şi atunci cînd nu mai are nimic al lui.”

Inca o data MULTUMIM TUTUROR!!!

Articole publicate pe blog