Școala copiilor invizibili
(articol preluat din Ziarul de Roman)
La școala fundației umanitare Pacea învață 15 copii. Poveștile lor de viață sînt impresionante. Toți provin din familii numeroase, iar în timpul liber scotocesc prin gunoaie după cartoane sau PET-uri.
Pentru cei mai mulți dintre părinți, a-și da copilul la școală e aproape la fel de normal ca și respirația. Există, însă, și copii pentru care școala reprezintă un tărîm magic, o poartă spre o lume mai bună. Cu toate acestea, sărăcia din familie îi pune în situația ca, în loc să stea într-o clasă alături de alți elevi și să se joace în recreații, ei caută, prin groapa de gunoi a orașului sau prin tomberoane, “ziua de mîine”. Unora dintre aceștia, fundația umanitară Pacea le oferă ajutorul pe care alții, fie din neputință, fie din comoditate, nu-l pot oferi.
“La școala din Ponoare…”
Miercuri, la fundația Pacea este o zi obișnuită de școală. După ce s-au întors din recreație, copiii așteaptă să înceapă ora de română. Orice oaspete, cum ar fi un reporter, este analizat din cap pînă-n picioare de zeci de ochi curioși. Doar undeva, în spate, un copil e toropit de somn. Colegul său din banca alăturată se grăbește să-l trezească. Doamna învățătoare Elena Mitrofan începe ora, nu înainte de a prezenta premiantul clasei de anul trecut: Denis. Îmbrăcat la costum și papion, cu părul aranjat la modă, Denis își afundă nasul în carte, de emoție. “Ora trecută am avut Limba engleză”, spune învățătoarea Elena Mitrea, “așa că, Denis, ce ai învățat tu? Cum o saluți pe doamna învățătoare?”. Denis se ridică în picioare și spune șovăind: “Gudmoning ticer”. Și, pentru că e ora de limba română, învățătoarea îl pune să citească tare, anunțînd-o pe Elena, o altă elevă din clasă, că ea va fi următoarea care va citi. Denis trage aer în piept și începe: “La școala din Ponoare. De Cezar Petrescu… “ Citește cîteva fraze cursiv, care o conving pe învățătoarea Elena Mitrea că a făcut progrese. Același lucru se întîmplă și în cazul Elenei. Întrebat de ce vrea să învețe carte, Denis răspunde răspicat: “Cînd o să cresc mare, vreau să fiu avocat”. Elenei îi place matematica și vrea să se facă profesoară. Lîngă Denis, într-o bancă alăturată stă Denisa. Și ea visează să fie avocat.
“Din cei 15 elevi pe care îi avem, cred că putem recupera opt, în sensul că fac progrese vizibile în ceea ce privește învățatul. În afară de un copil, care este român și locuiește la casă, toți cei de aici locuiesc cu familia într-o singură cameră și au mai mulți frați. Toți au povești cutremurătoare. De cerșit nu prea cerșesc, dar mulți caută prin tomberoane sau la groapa de gunoi cartoane sau PET-uri”, explică învățătoarea Elena Mitrea.
Cristina Sescu, asistent social în cadrul fundației Pacea, spune că, în fiecare zi, orele se derulează între 9 și 12.30, după care copiii iau masa și apoi au program afterschool. Pentru moment, la școală vin numai elevi de clasa a III-a. “În octombrie vom începe și grădinița, dar deja ne confruntăm cu probleme. Foarte mulți părinți din oraș și-au retras copiii de la grădinițe, întrucît vor să fie înscrisi la noi, deoarece aici au asigurată și masa. Chiar zilele acestea am fost contactată de o mamă de 21 de ani, care are cinci copii, cel mai mare fiind în clasa I. A trebuit să o refuzăm. La clasa a III-a avem un copil a cărui mamă suferă de oligofrenie de gradul II și care are 11 copii făcuți cu diferiți bărbați”, spune asistentul social Cristina Sescu.
Potrivit acesteia, se lucrează foarte mult și pe partea de consiliere, în special pentru prevenirea abandonului, astfel că, anul trecut, din 17 elevi, doar doi nu au mai venit la școală. “Mai avem un elev în clasa a III-a, care, împreună cu doi frați, a fost lăsat în grija bunicii, foarte grav bolnavă. Mama lor a murit, iar tatăl a plecat în Italia. Cel mai mare dintre frați este foarte talentat la fotbal și are șansa să ajungă un bun sportiv. Rata de recuperare a acestor copii ar putea fi mult mai mare, dar mulți dintre ei vorbesc în familie țigănește, iar părinții lor nu știu carte, iar asta îi influențează. Chiar zilele acestea a venit la noi o femeie care nu știa să citească și avea de la școală o listă cu tot felul de cumpărături și ne-a întrebat ce scrie acolo”, mai spune Cristina Sescu.
- Scoala fundatiei umanitare Pacea
- Cristina Sescu, asistent social în cadrul fundației Pacea
“La școala din Ponoare…”
Miercuri, la fundația Pacea este o zi obișnuită de școală. După ce s-au întors din recreație, copiii așteaptă să înceapă ora de română. Orice oaspete, cum ar fi un reporter, este analizat din cap pînă-n picioare de zeci de ochi curioși. Doar undeva, în spate, un copil e toropit de somn. Colegul său din banca alăturată se grăbește să-l trezească. Doamna învățătoare Elena Mitrofan începe ora, nu înainte de a prezenta premiantul clasei de anul trecut: Denis. Îmbrăcat la costum și papion, cu părul aranjat la modă, Denis își afundă nasul în carte, de emoție. “Ora trecută am avut Limba engleză”, spune învățătoarea Elena Mitrea, “așa că, Denis, ce ai învățat tu? Cum o saluți pe doamna învățătoare?”. Denis se ridică în picioare și spune șovăind: “Gudmoning ticer”. Și, pentru că e ora de limba română, învățătoarea îl pune să citească tare, anunțînd-o pe Elena, o altă elevă din clasă, că ea va fi următoarea care va citi. Denis trage aer în piept și începe: “La școala din Ponoare. De Cezar Petrescu… “ Citește cîteva fraze cursiv, care o conving pe învățătoarea Elena Mitrea că a făcut progrese. Același lucru se întîmplă și în cazul Elenei. Întrebat de ce vrea să învețe carte, Denis răspunde răspicat: “Cînd o să cresc mare, vreau să fiu avocat”. Elenei îi place matematica și vrea să se facă profesoară. Lîngă Denis, într-o bancă alăturată stă Denisa. Și ea visează să fie avocat.
“Din cei 15 elevi pe care îi avem, cred că putem recupera opt, în sensul că fac progrese vizibile în ceea ce privește învățatul. În afară de un copil, care este român și locuiește la casă, toți cei de aici locuiesc cu familia într-o singură cameră și au mai mulți frați. Toți au povești cutremurătoare. De cerșit nu prea cerșesc, dar mulți caută prin tomberoane sau la groapa de gunoi cartoane sau PET-uri”, explică învățătoarea Elena Mitrea.
Cristina Sescu, asistent social în cadrul fundației Pacea, spune că, în fiecare zi, orele se derulează între 9 și 12.30, după care copiii iau masa și apoi au program afterschool. Pentru moment, la școală vin numai elevi de clasa a III-a. “În octombrie vom începe și grădinița, dar deja ne confruntăm cu probleme. Foarte mulți părinți din oraș și-au retras copiii de la grădinițe, întrucît vor să fie înscrisi la noi, deoarece aici au asigurată și masa. Chiar zilele acestea am fost contactată de o mamă de 21 de ani, care are cinci copii, cel mai mare fiind în clasa I. A trebuit să o refuzăm. La clasa a III-a avem un copil a cărui mamă suferă de oligofrenie de gradul II și care are 11 copii făcuți cu diferiți bărbați”, spune asistentul social Cristina Sescu.
Potrivit acesteia, se lucrează foarte mult și pe partea de consiliere, în special pentru prevenirea abandonului, astfel că, anul trecut, din 17 elevi, doar doi nu au mai venit la școală. “Mai avem un elev în clasa a III-a, care, împreună cu doi frați, a fost lăsat în grija bunicii, foarte grav bolnavă. Mama lor a murit, iar tatăl a plecat în Italia. Cel mai mare dintre frați este foarte talentat la fotbal și are șansa să ajungă un bun sportiv. Rata de recuperare a acestor copii ar putea fi mult mai mare, dar mulți dintre ei vorbesc în familie țigănește, iar părinții lor nu știu carte, iar asta îi influențează. Chiar zilele acestea a venit la noi o femeie care nu știa să citească și avea de la școală o listă cu tot felul de cumpărături și ne-a întrebat ce scrie acolo”, mai spune Cristina Sescu.
