La inceputul acestei saptamini, a sunat primul clopotel si pentru elevii de la scoala de alfabetizare din cadrul fundatiei "Pacea". Dupa inaugurarea noului sediu, aflat intr-o cladire a fostului IAS, elevii care invata aici beneficiaza de conditii moderne de pregatire. Scoala are elevi de 18, 28 chiar si 50 de ani. "Noi apartinem acum de Scoala 3, unde se desfasoara programul «A doua sansa». La noi se organizeaza cursuri in fiecare zi, intre ora 13 si ora 16. Copiii de aici provin din familii sarace, care nu au avut posibilitatea de a-i da la scoala. Avem elevi si de 18 ani, si de 28 de ani, chiar si de 50 de ani. Cei mai in virsta au cursuri simbata, pentru ca cei mai multi dintre ei muncesc", spune parintele Emilian Dumea, coordonator proiecte in cadrul fundatiei Umanitare "Pacea".
Marius Petcu are 28 de ani. Este casatorit si are doi copii. A mai fost in programul "A doua sansa", dar, nemultumit de aptitudinile lui de a scrie, s-a inscris din nou in program. "Eu am mai fost in programul acesta, la Scoala 7. Am lucrat pina in 2004, la Spatii verzi, iar acum stau cu copiii. Am aflat de fundatia «Pacea» de la o colega care a invatat si ea aici. M-am apucat din nou de invatat pentru ca cei doi baieti ai mei merg acum la gradinita, iar cind vor merge la scoala sa nu-mi fie rusine de ei", spune Marius. Alaturi de el, in clasa mai invata un elev de 18 ani, dar si elevi de 14 ani. In cele doua clase din scoala invata peste 50 de elvi. Parintele Emilian imi da exemplu pe Irina, un copil surdo-mut. Desi nu poate fi invatata ca toti ceilalti elevi, dupa cursuri reproduce tot ce ramine scris pe tabla.Micul stabor tiganescMai mult decit o scoala, elevii care invata la fundatia "Pacea" sint o familie. Cu toate acestea, copiii sint greu de tinut in friu, mai ales cind stau la un loc rom=ni, rromi ursari sau caldarari. "Fata de anii trecuti, se observa o imbunatatire, mai ales in ceea ce priveste igiena. In cadrul acestei scoli, copiii primesc o gustare calda, fac un dus si li se spala hainele. Avem si ursari si lingurari si caldarari si nevorbitori de limba romani. Uneori, cind se cearta, se injura, sau se bat, organizam o judecata tiganeasca, iar cel vinovat este pedepsit", spune Alina Moise, mediator scolar. Potrivit parintelui Emilian Dumea, unul din cele mai importante aspecte ale scolii va fi practica, fundatia avind posibilitatea sa asigure elevilor ore de practica...
Emilian PAL