Costruiamo reti di libertà nello spirito di Antonio




Un grande sogno e un grande progetto in Roman (Romania), “Centrul Social Sf. Anton” natto per le difficile situazioni de poverta. Un grande protagonista e sostenitore e p. Valentino Maragno direttore della Caritas antoniana. Il motto “Vangello e Carita” e la base di un modo nuovo di vedere la realta: “la cultura di rete”, cioè la capacità di mettere insieme persone, enti, risorse, conoscenze sia locali sia esterne per combattere le cause di povertà. Insomma, lavorare per raggiungere lo stesso obiettivo, unendo tutte le forze, accettando il confronto spesso faticoso tra culture diverse. Spogliandosi gli uni del proprio paternalismo e gli altri della propria mentalità di dipendenza dall’aiuto esterno.
Reti di sviluppo, reti di vita: è la scelta della Caritas antoniana, in nome di sant’Antonio.
Grazie padre Valentino, grazie S. Antonio per il vostro meraviglioso sostegno.

Clovnii vip Italia la Centrul Social






Nu stiu daca mai conteaza dar niciodata nu e prea tarziu sau prea devreme sa fii ceea ce vrei sa fii, nu exista limita de timp, poti incepe cand vrei tu.Te poti schimba sau ramane la fel, nu exista reguli pt asa ceva. Poti profita din plin sau poti pierde totul. Sper ca tu sa profiti din plin din ceea ce ti ofera viata. Sper sa vezi lucruri care sa te surprinda. Sper sa simti lucruri pe care nu le ai mai simtit niciodata. Sper sa intalnesti oameni cu un punct de vedere diferit. Sper sa duci o viata de care sa te mandresti. Si...daca nu..sper sa ai puterea...s-o iei de la capat.

The Town of Roman

Having as objective the variability of human cultures, anthropology is by definition a comparative analysis of human societies whether is trees to understand a society or to reveal general rules, the particular by analyzing different cultures or just some of its elements.
Like any other Moldavian towns, Roman had a mixed population; its major ethnical elements being Romanians, Saxons who previously lived in Transylvania, Hungarians and Armenians.
Later in the XV-XVI centuries, there were the Jeans and the Greeks and the Lippovan Russians in the XVIII century. The Gypsies are found in Roman and in the nearby villages since the XIV century.
The history of anthropology cannot be separated from that of the European colonization and evangelization that took place from the XVI century until the first half of the XIX century.
There are many terms used when an anthropological study is made on a group of people that are not subjectively, objectively or behavioural similar like: ethnic group, minority, community and even nationality.
We consider that both the Lippovan Russian and the Gypsies are mostly related to the characteristics of a community because they give the impression of a powerful relation among their members especially from the cultural, spiritual and behavioural points of view. Among all the communities in Roman that are not Romanians, these two preserved their language, tradition and the number of people along the centuries. The town of Roman being an example of interethnic and multireligios living. They both kept their individuality having a contribution to the economical political and social development of the town. It should be pointed out the ides that the majority of Romanians haven’t shown an attitude of exclusivist, nationalism intolerance towards other ethnic communities in the region.
Religion was the central symbol that generated the community of the Lippovan Russian, uniting its members, establishing a behaviour and selecting those who enter the community.
Being at the beginning a cause for dividing the Russians, religion becomes a factor of unity among the Lippovan Russians. The first to enter the Romanian Principalities were the Starover Russians ( protestants against Patriarh wikon ) at the end of the xvii century ( in Dobrogea and Valachia) and a century later in Moldavia ( after the moment when Russia occupied the east of Poland where the Antinikonian Russian settled ) . After 1775 they reach Moldavia, in Bucovina, then near the towns of Botosani, Iasi, Vaslui and Roman. At first they were tolerated but according citizens of Romania with equal rights. They had an important contribution to the economic development of the town.
It is a great challenge to write about the Gypsies from our town. It involves knowing their customs, the way they behave, the relation between the duties of the community and the personal freedom but also the relation between the superiors and the members of the Gipsy community.
You cannot decide which of the three big communities of Gypsies in our town, each witch their own identity ( customs and traditions ) you can choose. It is a great strain to involve in understanding the mystery of a closed universe from which to escape is likely possible. Although there is the phenomenon of a absorption or assimilation from the majority of the urban area, the Gypsies in our town managed to maintain their identity. We shouldn’t let ourselves influenced in judging a large ethnic groups only by the behaviour of some people that cast embarrassment and shame on their community.
In the same way, we shouldn’t ignore their efforts of supporting those who want to integrate in the society.
We, as inhabitants of this town, may give ourselves as examples of the European model, in the way we accept, tolerate and model their bahaviour and take part in their 200 year molding, comparable to the towns in Western Europe and European Union.



Teacher Flenchea Petru
Liceul Teologic Romano-Catolic
“Sf. Francisc de Assisi” Roman

Municipiul Roman; interferenţe interetnice şi confesionale – ruşii lipoveni şi rromii, mentalităţi în schimbare

vizualizeaza powerpoint
Municipiul Roman este aşezat în partea de vest a Podişului Moldovei, la mijlocul culoarului Siretului.
Vatra oraşului se desfaşoară la circa 3 km amonte de confluenţa celor două râuri, Moldova şi Siret.
Deşi atestat documentar la 1392, istoricii, au ajuns la concluzia că el este mult mai vechi. Documentele Vicariatului franciscan de la Kiev, menţionează la 1345 despre cele mai importante oraşe din Moldova: Siret, Chilia, Baia şi Târgul lui Roman.
El a fost întemeiat al un vechi vad al râului Moldova pe unde trecea marele drum comercial de pe Valea Siretului. Populaţia se compunea din puţini români, colonişti saşi, secui şi armeni.
Istoricul C.C. Giurescu scria că “Romanul a avut o populaţie amestecată, elementele etnice principale au fost românii, saşii, ungurii şi armenii. În secolele XV-XVI, se stabilesc evreii şi grecii iar în secolul al XVIII-lea, ruşii-lipoveni. În secolul al XIX-lea găsim şi un mic grup de rromi. Erau o structură etnică dar şi confesională.
Populaţia oraşului Roman, care era un rezultat al dezvoltării economice, îndeosebi industriale, a sporit de la 14.000 de locuitori în 1899 la 28.948 în 1930.
Populaţia cunoaşte o creştere şi după al Doilea Război Mondial, în perioada 1955-1989, rezultat al industrializării forţate şi mutării populaţiei rurale în mediu urban, ajungând în 1992 la 78.000 de locuitori.
Recensămintele sunt importante izvoare demografice, oferindu-ne aspecte ale demografiei, dinamicii populaţiei, structurii ei pe vârste, pe sexe pe naţionalităţi şi pe limbi materne. Problemele de demografie urbană din perioada de trecere de la feudalism la capitalism sunt deosebit de complexe, bucurându-se de o atenţie din partea istoricilor şi a staticienilor demografi.
Istoricul Gheorghe Retegan ne oferă un recensământ al populaţiei din Moldova la 1838 când existau 20 de oraşe, 14 târguri şi 3.584 de sate. Structura etnică: români – 364.000 de familii; 12.100 sârbi; 27.000 familii greci; 9000 familii evrei; 17.400 sălaşe de ţigani şi 4100 alţii.
Ştefan Pascu menţionează că la 1845 existau cinci oraşe importante în Moldova: Iaşi, Galaţi, Botoşani şi Bacău, un loc important ocupându-l Romanul. El ne prezintă structura social-juridică a populaţiei urbane din Moldova.
• Boieri – 2.40%
• Servitorime – 8.40%
• Clasa mai de jos – 41.72%
• Supuşi străini – 2.46%
• Slugi 18.40%
• Ţigani 3.20%
Evoluţia şi dinamica populaţiei urbane este deosebit de importantă. La 1859, 11.6% locuiau în oraşe, la 1900, 15.5%; la 1939, 21% din totalul populaţiei locuiau în oraşe iar în 1948, 24%. În 1956 a crescut la 34% pentru ca în 1980 să fie de peste 46%. De-a lungul istoriei, un rol important l-a jucat raportul dintre factorul populaţiei şi dezvoltarea economică, raport care şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestuia.
Convieţuirea tuturor etniilor cu populaţia majoritară a fost bună, nu s-au înregistrat fapte negative care să ducă la tragisme, populaţia majoritară, nu a adoptat o atitudine de exclusivism, naţionalism sau de intoleranţă faţă de celelalte minorităţi etnice.
Istoria antropologiei nu poate fi separată de cea a colonizării şi evanghelizării europene din secolul al XVI-lea şi până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Într-un studiu antropologic, când desemnăm un grup de oameni care se diferenţiază fie subiectiv (condiţii de formare şi evoluţie în timp), fie obiectiv (limbă, religie, culoare), fie comportamental, sunt utilizaţi mai mulţi termeni: etnie, grup etnic, minoritate, comunitate şi chiar naţionalitate.
Considerăm că atât ruşii lipoveni, cât şi rromii (ţiganii) se apropie cel mai mult de caracteristicile unei comunităţi, deoarece creează impresia unei coeziuni puternice între membrii săi, fiind accentuată îndeosebi latura cultural-spirituală şi comportamentală. Dintre toate comunităţile neromâneşti care au alcătuit populaţia Romanului de-a lungul secolelor, acestea două s-au conservat şi s-au păstrat cel mai bine în timp, atât lingvistic, tradiţional dar şi numeric.
O călătorie în timp, vizează atingerea şi cunoaşterea altor zări. Identitatea a însemnat pentru comunitatea ruşilor-lipoveni, de-a lungul timpului şi mândrie, şi restrişte, şi umilinţe, şi demnitate, un adevărat complex existenţial. O grupare de oameni, migrată într-o altă zonă geografică, transmite localnicilor de acolo, cel puţin câteva elemente de noutate, dar şi împrumută de la aceştia din felul alcătuirii vieţilor materiale şi spirituale. În căutarea originii şi evoluţiei comunităţii ruşilor lipoveni, ne-am folosit de argumente istorice, etnografice, de argumente şi dovezi lingvistice etnice şi etnologice.
Biserica a constituit liantul acestei minorităţi; ruşii lipoveni supravieţuind tocmai prin credinţa puternic ancorată în morala creştină de rit vechi. Biserica este spaţiul spiritual în care ei se regăsesc şi îşi confirmă dezinteresat apartenenţa la această grupare etnică. Având propria lor biserică, au acel sentiment de încredere în ei înşişi, un sentiment al valorii grupului.
Religia a avut un rol esenţial în viaţa ruşilor lipoveni, a migraţiei lor în diverse ţări ale lumii, precum şi în România. Din recensământul efectuat atât de reprezentanţii comunităţii locale, se constată că numărul ruşilor lipoveni a crescut de la 40 de familii în 1871, la peste 200 de familii în 2007, numărul total de persoane fiind de 417. Deşi se ştie că un grup etnic, redus ca pondere şi aflat în mediu socio-cultural diferit de cel care din care provine, este expus unui proces de aculturaţie, comunitatea ruşilor lipoveni este în continuă creştere numerică, contribuind la dezvoltarea social economică a oraşului.
Articolul 4 al Constituţiei, precizează că: “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică sau de origine socială. Statul român recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase”.
În spiritul articolelor din această Constituţie, se desfăşoară şi activitatea comunităţii ruşilor lipoveni din municipiul Roman care a desfăşurat o amplă campanie de revigorare a comunităţii locale, de păstrare a identităţii ruşilor lipoveni.
De aceea, comunitatea locală a organizat numeroase activităţi pentru păstrarea identităţii, datinilor, tradiţiilor, credinţei şi limbii lor.
Comunitatea ruşilor-lipoveni din municipiul Roman, sa constituit în data de 26 iunie 2004. Demersul pentru constituirea acestei comunităţi locale au fost începute încă din anul 2002, dar datorită unor neînţelegeri între membrii comunităţii, acest lucru nu a fost posibil. În vara anului 2004, la insistenţa şi intervenţia domnului Petru Ivanof, vicepreşedinte al Comunităţii centrale şi preşedinte al CRL din Iaşi, în data de 26 iunie 2004 cu sprijinul Comitetului de iniţiativă format din noul membru sa pus în discuţie înfiinţarea comunităţii locale din Roman (membrii comitetului de iniţiativă: Cărpuşcă Evsehnie, Alexa Petru, Sosoi Leonti, Cărpuşcă Nifiodi, Mifiodi Neculai, Galan Vasile, Cuprian Maxim, Pavlov Constantin, Cozma Mina).
A scrie despre comunitatea rromilor din oraşul nostru este o mare încercare, mai ales în contextul unui tip de aglomeraţie urbană şi de diversitate etnică, dar şi confesională. A te implica în a cunoaşte misterul unui univers închis, din care evadarea este rareori posibilă, înseamnă un efort deosebit, fascinant. Deşi ca în orice aglomeraţie urbană intervine acel fenomen de aculturaţie, de asimilare, de absorbţie, comunitatea rromilor din oraşul nostru a reuşit să-şi păstreze propria identitate.
Numeroşii călători străini care au trecut prin Moldova menţionează în diferite perioade de timp existenţa unor locuitori de etnie rromă dar şi sate cu ţigani care se aflau pe moşiile boierilor moldoveni, în robie. Ei menţionează cele trei mari categorii de robi ţigani: domneşti, mănăstireşti şi boiereşti. Ocupaţia lor era fie de fierari, olari, lingurari, vărari, dar şi muzicanţi. Boierii aveau pe moşiile lor, robi ţigani utilizaţi în repararea uneltelor agricole, la fabricarea cazanelor de ţuică dar şi la munca câmpului. Femeile lor erau folosite de soţiile boierilor în menaj şi creşterea copiilor, iar altele practicau ghicitul, descântecul, vrăjile etc.
În secolul al XIX-lea se dezvoltă acel curent ideologic liberal de emancipare a ţărănimii care făcea propagandă şi pentru eliberarea ţiganilor din robie. Primul care îi eliberează pe ţigani din robie înainte de apariţia legii a fost Ion Câmpineanu, din Ţara Românească, apoi din Moldova a fost poetul Vasile Alecsandri urmat de Mihail Kogălniceanu. Deşi legea de eliberare a ţiganilor din robie a apărut în 1843 în Moldova, şi 1847 în Ţara Românească au fost eliberaţi numai robii domneşti, iar legea de emancipare a tuturor categoriilor de ţigani a fost în 1862. După eliberarea lor din robie, autoritatea boierului faţă de comunităţile rromilor dispare, ele trebuind să se întreţină singure, să-şi asigure cele necesare traiului. Se constată o deplasare a numeroşilor rromi către oraşele care erau în plină dezvoltare industrială şi utilizarea lor în unele meserii necesare în procesul de industrializare: vărari, tencuitori, cazangii, zidari, fierari etc. Existau însă şi numeroase comunităţi nomade, aşa zişii ţigani corturari (căldărari) care se deplasau în toate zonele ţării.
În oraşul Roman, ţiganii se vor aşeza în partea de est a oraşului în cartierul numit Strada Nouă, ei provenind din satele: Slobozia, Bahna, Băhnişoara, sau din zonele mănăstirilor.
Unii dintre ei erau şi muzicanţi, fiind utilizaţi în petrecerile date de comunitatea majoritară a oraşului, alţi ţigani se numea zlătari, care se îndeletniceau atât cu meşteşugurile cât şi cu confecţionarea podoabelor preţioase de aur şi argint. Mai existau şi ursarii.
În timpul dictaturii antonesciano-legionară, au fost luate măsuri anievreeşti şi antiţigăneşti. Numeroase comunităţi nomade de ţigani au fost reţinute şi dirijate spre Transnistria din 1941, când România alături de Germania a atacat URSS. Numeroşi ţigani au murit în Transnistria ca urmare a deportărilor făcute.
În regimul comunist, ţiganii căldărari (corturari) au fost sedentarizaţi, fiind stabiliţi în Cartierul Muncitoresc (str. M. Viteazul) pe drumul spre Luţca, unde au fost obligaţi să-şi facă case şi să se emancipeze. Procesul de emancipare era necesar deoarece copiii lor trebuiau educaţi, învăţaţi carte, învăţaţi cum să se comporte în societate, căutându-se şi eliminarea unor practici negative din viaţa lor. Ei au trebuit să înveţe să comunice şi să convieţuiască în mod armonios şi paşnic cu populaţia majoritară.
Locuitorii de etnie rromă din municipiul Roman, locuiesc în trei mari zone: Strada Nouă (cartierul latin), Cartierul Muncitoresc şi Satul Olimpic. O mică parte a acestor locuitori care au avut condiţii prielnice dar şi interes din partea familiilor lor de a se emancipa (a învăţa carte, a învăţa o meserie, a socializa) s-au integrat şi s-au aşezat între locuitorii majoritari ai urbei. Fenomenul modernismului pătrunde tot mai mult în lumea comunităţilor de rromi, lucru de care ne dăm seama făcând o comparaţie a instruirii lor. Analfabeţi în proporţie de 98% în perioada interbelică, s-a ajuns prin programul de alfabetizare de după 1950 la un procent de 30% în 1970, 60% în 1980 şi peste 80% de ştiutori de carte în 1990. Obligativitatea învăţământului a determinat schimbarea mentalităţii comunităţilor de rromi privind educaţia moral colectivă în ansamblul unei aglomeraţii urbane, necesitatea unui serviciu permanent, necesar întreţinerii familiei (responsabilitatea tatălui).
Din rândul comunităţii rromilor, s-au ridicat încălcând vechile canoane ale organizării comunităţii, numeroşi oameni de valoare, muzicanţi, ingineri, profesori, doctori care şi-au adus şi îşi aduc aportul la dezvoltarea societăţii româneşti din oraşul nostru şi din ţară. Familii ca: Proboteanu, Argeşanu, Uţă, Udilă, Alexa, Creţu, Anghel etc au insistat pe educarea moral civică a copiilor lor integrând-i în comunitatea majoritar romaşcană şi românească. Diversitatea ocupaţiilor din secolele XVIII-XIX şi prima jumătate a secolului XX, începe să se disipeze şi începe adaptarea la ocupaţii noi din prezent. După ce industrializarea română a dat faliment după 1990, numeroşi rromi au migrat în străinătate în căutare de lucru.
În anul 2003 a fost înfiinţate , pe strada Teiului, fundaţiile „Pacea”, „Caritasul antonian” şi „Editura Serafica”. Din anul 2007, centrul umanitar „Caritasul antonian” a iniţiat proiectul social „A doua şansă” care este un program în favoarea acelor copii care au depăşit limita de vârstă pentru începerea şcolii şi nu au absolvit nicio clasă primară (nu ştiu nici să scrie şi nici să citească). Clădirea şcolii construită în anii 2006-2008 are patru clase cu câte 15 elevi de etnie rromă, cu vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani. Din totalul copiilor şi tinerilor înscrişi, 75% sunt de etnie rromă şi 25% sunt români. Copii şi tinerii de etnie rromă provin din cartierul „satul Olimpic” şi din strada Nouă. Aceşti copii şi tineri beneficiază din partea Fundaţiei Umanitare Pacea de transport gratuit la şcoală, de o masă caldă pe zi şi de orele de curs prevăzute de programa şcolară.
După ce au fost amenajate spaţiile necesare (şcoală, săli de clase, grupuri sanitare, terenuri de sport, s-a primit Autorizaţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ la 15 octombrie 2006. Acest program este în favoarea acestor copii care au depăşit limita de vârstă pentru începerea şcolii şi nu au absolvit nicio clasă primară.
„Şcoala de alfabetizare” este structurată în mod diferit de mersul normal al învăţământului primar. Este structurată pe şase ani de studiu. În primii doi ani de şcoală, sunt prevăzute patru nivele de şcolarizare care corespund, practic, celor patru clase primare (o clasă primară pe semestru). În următorii patru ani de şcoală sunt prevăzute gimnaziul şi SAM-urile (şcoli de artă şi meserii), astfel încât cei care absolvesc întreg demersul educativ să se poată integra fără dificultăţi în societate.
Şcoala funcţionează cu două clase de câte 15 elevi de etnie rromă cu vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani.
De bunul mers al proiectului “A doua şansă” se ocupă îndeaproape întreg personalul fundaţiei umanitare “Pacea” un şofer, o asistentă socială, un mediator cultural, o bucătăreasă şi doi învăţători:
Fundaţia “Pacea” deocamdată acoperă salariile personalului şi cheltuielile legate de şcoală (cărţi, caiete), transport şi masă. Totalul susţinerii economice se ridică lunar la 2500 € şi deci anual 24.000-30.000€
Fundaţia “Pacea” pentru copiii preşcolari din satul Olimpic au înfiinţat şi o grădiniţă. Fraţii franciscani, angajaţi în acest proiect în favoarea celor săraci şi deseori uitaţi de societate, speră că vor reuşi în încercarea de “a-i salva” în mare parte pe aceşti copii.

Petru Flenchea

GRADINITA DE VARA 2009

35 de preşcolari, care nu au frecventat nici o zi cursurile grădiniţei, au şansa de a intra în mediul educaţional în această vară, datorită unui program special pregătit de Fundația Umanitară Pacea pentru copiii de etnie rromă. Obiectivul principal al acestei proiect de vară este pregătirea copiilor pentru şcoală, prin realizarea mai multor activităţi de socializare, comunicare, participarea la jocuri, activităţi pentru dezvoltarea limbajului, învăţarea corectă a limbii române, căpătarea unor deprinderi minime de igienă, folosirea corectă a instrumentului de scris şi a rechizitelor, educarea limbajului, conoașterea mediului. Din program nu lipseste educația sanitară, rutieră, activități matematice și sportul. Începând cu ora 8 copiii sunt adunați și aduși, însoțiți mereu de mediatorul nostru cultural, la Centrul Social, cu microbuzele Fundației Pacea. În primă instanță se ține cont de igiena corporală, la nevoie există posibilitate de duș de schimbarea hăinuțelor și a încăltămintei. Apoi se servește micul dejun, după care încep activitățile instructiv-educative care se termină la orele 12.30 cand are loc servirea prânzului. După prânz copiii mai sunt lasați puțin să se joace sub atenta supraveghere a educatoarei și a asistentelor sociale după care sunt din nou transportați acasă.Programul gradiniței de vară se extinde pe parcursul întregii luni iulie, fiecărei săptămâni dedicându-se o anumită temă și un anumit subiect. La sfârșitul lunii va fi evaluarea finală și festivitatea de încheiere.

UN MIC COLT DE RAI!

În decursul lunii iunie s-a lucrat la amenjarea curții interioare de la Centrul Social Sfantul Anton și a unui spaţiu de joacă pentru copii. Pentru atingerea ceastui scop am început cu afânarea terenului destinat spațiului verde, însămânțarea terenului cu iarbă de gazon, apoi am plantat mai multe specii de pomi ornamentali și trandafiri. Iar pentru ca bucuria copiilor care frecventeaza curtea noastră să fie și mai mare s-a cumpărat un scrânciob, un topogan, două leagăne mici și un leagăm mare care s-au alăturat celor două scrâncioburi și două leagăne deja existente. Aceste spații sunt amplasate în imediata vecinătate a terenului nostru de sport si pot fi folosite de toate persoanele care simt nevoia unui loc verde, liniștit si răcoros.

HRAMUL CENTRULUI SOCIAL SF ANTON

Bisericile și Comunitățile Catolice îl sărbătoresc pe sfântul Anton de Padova în ziua de 13 iunie. Cu această ocazie sunt binecuvântaţi copiii şi sfinţiţi crinii. Aceasta are loc în fiecare an fie în ziua de 13 iunie, fie duminicile din jurul acestei date. La Centrul Social "Sfântul Anton", Celebrările din ziua hramului au inceput cu orele 18 și au fost oficiate de pr. Emilian Dumea, președintele Caritasului Antonian și al Fundației Pacea, în ziua de sâmbătă, 13 iunie 2009. La hram au participat în jur de 20 de preoţi, de la seminar, de la parohiile învecinate şi din congregaţiile din Roman. Mulţimea credincioşilor a răspuns prin cântare şi rugăciune, mulţi dintre ei venind cu flori de crini în mâini, simbolul purităţii la care invită sfântul sărbătorit. Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului Anton şi invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că sfântul poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură. S-a celebrat ritul stropirii crinilor şi al binecuvântării copiilor. Credincioşii au ridicat spre cer crinii, pe care aproape fiecare îi avea în mâini, iar preotul celebrant, trecând prin mulţime, i-a stropit cu apă sfinţită, binecuvântând totodată şi copiii prezenţi la celebrare. După această celebrare toți crediincioșii și oaspeții nostri au fost invitați în părculețul Centrului Social pentru a ne bucura de atmosfera minunată creată de muzică și de mirosul grătarelor. De la sărbătoarea noastră nu a lipsit Domnul primar și înalții demnitari ai municipiului Roman și nici binefăcătorii noștri, care nu sunt puțini la număr.

EXCURSIE IN BUCOVINA

În excursia organizată la sfârșitul de an școlar 2009 elevii de la Centrul Educativ s-au putut bucura de vizitarea a trei obiective turistice:

Salina Cacica este cunoscuta pe plan internaţional fiind vizitata anual de mii de turisti din întreaga lume, datorita exploatării de sare din această localitate ce işi are inceputurile înainte de 1775. O altă atracţie a zonei o reprezintă Sanctuarul Marian din centrul localității Cacica și strandul cu apă sărată loc ideal pentru tratarea diferitor afecţiuni, precum şi lacul sărat din mină.

Mănăstirea Voroneţ este ctitorită de Ştefan cel Mare. În 1488, mesterii zidari, cu piatra și lemn aflate din belsug in imprejurimi si cu ajutorul razesilor, au ridicat, in timpul-record de trei luni si exact trei saptamani, biserica. Voievodul a ales acest loc deoarece aici traia Daniil Sihastru cel care l-a sfatuit sa facă mănstirea pentru a izbuti în lupta cu turcii. Multa vreme s-a crezut ca pustnicul Daniil a fost doar o figura de legenda. Astazi existenta istorica a anahoretului nu mai este pusa la indoiala.

Mănăstirea Humor Din pisania sapata in piatra, asezata la intrare pe peretele exterior al sfantului locas, aflam ca biserica a fost zidita in anul 1530 de Toader Bubuioga, mare logofat si membru al divanului Moldovei si, sotia sa, Anastasia. Sfantul locas se inalta la o distanta de vreo 300 de metri de ruinele unei mai vechi biserici manastiresti a carei constructie a fost realizata inca de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432).

SFARSIT DE AN SCOLAR 2009

Și în acest an, ca de altfel și în anii trecuți, sarcina profesorilor de la Centrul Educativ nu a fost una usoara, ei trebuind sa-i faca pe elevi sa inteleaga si sa le insufle o pasiune pentru obiectul pe care il preda, sau cel putin sa le insufle curiozitatea de a invata si afla mai multe, pentru ca atunci cand elevii termina anul scolar sa ramana cu ceva cunostinte în minte, chiar daca materia nu e in topul preferintelor lor.
Cum era si normal sfârșitul de an școlar la Centrul Educativ a fost marcat printr-un spectacol la care au participat toti elevii, profesorii si fratii care lucreaza la Centrul Sosial. După spectacol, festivitatea a continuat cu cântece, dansuri, jocuri și nelipsita premiere pentru elevii care sau remarcat cu rezultate bune la invatatura și disciplina. Diplomele și premiile au fost înmânate de pr. Emilian Dumea la care s-au adaugat şi multe aplauze din partea publicului.

SARBATOAREA PASTELUI

Pastele este cea mai veche sarbatoare a crestinatatii, stabilind o punte intre Vechiul si Noul Testament. Legatura intre sarbatoarea evreiasca Pessah si sarbatoarea crestina este si reala si ideala. Reala, pentru ca Isus a murit in prima zi a Pastelui evreiesc, ideala pentru ca, prin moartea si invierea lui, Mantuitorul implineste de fapt profetia Vechiului Testament.
Obiceiurile de Pasti nu difera mult de la o zona a lumii la alta, ci tin in special de specificul gastronomic. Peste tot se prepara mancaruri traditionale, cum ar fi pasca, oua, cozonaci si fripturi de miel.
Pastele crestin a preluat multe dintre traditiile celui evreiesc, inclusiv simbolul mielului sacrificat. Mielul este simbolul lui Isus in intreaga traditie crestina. Si pentru ca ouale nu puteau fi consumate in timpul postului, ele au ajuns la loc de cinste pe masa dupa Inviere. In traditia crestina, oul, colorat si impodobit, este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace.

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR

Ziua internaţională a romilor se sărbătoreşte în fiecare an, la începutul lunii aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Londra, în 1971, la primul congres internaţional al romilor.
Scopul acestei zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei rromilor omorâţi de nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Pe 9 aprilie, în toate ţările lumii au loc seminarii, festivaluri sau acţiuni umanitare.
În anul 1971, între 6-8 aprilie, la Londra, a avut loc primul Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor. Atunci au fost adoptate două simboluri ale naţiunii rome: steagul romilor de pretutindeni şi imnul international al romilor de pretutindeni: "Gelem, gelem" („Umblăm, umblăm”), cântec lansat în anul 1967, în filmul iugoslav "Am întâlnit ţigani fericiţi”.
Steagul romilor este format din două benzi longitudinale, verde şi albastru, iar în centru este o roata cu spiţe roşii. Verdele simbolizeaza pamântul mamă; albastrul simbolizează cerul tată şi Dumnezeu, iar roata este simbolul peregrinării de veacuri a acestui popor.Se presupune că numele de "ţigani" (zingari, tsigans, zigeuners, cigani, cikani în alte limbi) provine din cuvântul grecesc athinganoi, (tradus: "a nu se atinge"), numele unei secte din Bizanţ care practica izolaţionismul, cu care rromii au fost confundaţi. Limba lor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi imdo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.
Elevii de la Centrul Educativ Sfantul Anton au marcat aceasta zi cu cu mic program artistic care a constat in poezii, dansuri și concursuri.

CUPA „SFANTUL FRANCISC” - OMUL PACII

Orice sport înseamnă un plus de sănătate pentru cei ce-l practică. Indiferent de sportul practicat acesta este benefic organismului nostru. Dacă în multe școli aproape toți elevii se eschiveaza de la ora de educatie fizică și sport și găsesc tot felul de motivații ca să nu participe la aceste ore, elevii de la Centrul Educativ „Sf. Anton” din Roman au dorit să se întreacă într-o competiție sportivă organizând un campionat de fotbal. Așadar, sportul pentru ei nu este o problemă ci sunt atrași de terenul de sport.

8 MARTIE


Dumnezeu a creat o ființă minunată,
O persoană care nu îmbătrânește niciodată;
I-a făcut zâmbetul din raze de soare,
Și i-a modelat inima din aur pur;
În ochii ei a pus stele strălucitoare,
Iar în obraji trandafiri roșii;
Dumnezeu a creat o faptură minunată,
Și mi-a dat această minune mie!
MAMA!!!

FELICITARI DE 1 MARTIE


Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie, cu un străvechi obicei care este specific poporului român și își are originea în credințele și practicile agrare. Sărbătoarea aceasta are loc în prima zi a lui martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifica renașterea naturii. In zilele noastre, oamenii oferă cu multă plăcere de 1 Martie mărțișoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admirației lor, ca respect și stimă specială pentru doamne și domnișoare. Elevii de la Centrul Educativ „Sf. Anton” din Roman s-au gândit să pregătească și ei câte ceva deosebit pentru persoanele dragi și pentru binefăcători.

RUGACIUNI LA SFANTUL ANTON

Rugãciune de Recomandare
Sfinte Antoane, între toti sfintii lui Dumnezeu, tu ai fost înzestrat cu o putere deosebitã pentru a ocroti si ajuta pe toti cei care si-au pus nãdejdea în tine. Dumnezeu ti-a dat chiar puterea de a învia mortii, de a reda celor orbi vederea, celor bolnavi sãnãtatea, astfel încât toti cei care au alergat la tine au simtit mângâierea sprijinului tãu. Aceastã grijã a ta fatã de suferintele oamenilor, mã umple si pe mine de încredere sfântã, cu care alerg la bunãtatea ta, cerându-ti ajutor. Pentru dragostea ta înflãcãratã cãtre Isus, care a voit sã coboare în bratele tale sub chip de prunc ceresc si pentru iubirea ta gingasã fatã de Maria, Mama lui Isus, te rog, aratã-ti acum puterea ta cea mare si ajutã-mã. Tu esti tãria mea în suportarea pagubelor, în nenorocirile care mã lovesc, în întristãrile mele sufletesti, în boli si lipsuri, în necazuri si ispite de tot felul. Fii, deci, lîngã mine când patimile îmi rãscolesc sufletul si când duhul cel rãu unelteste împotriva sufletului meu ca sã-l piardã. Sfinte Antoane, te rog, ajutã-mã în toate lipsurile mele trupesti si sufletesti. Alinã si mângâie sufletul meu în orice strâmtorare, pentru ca, îmbãrbãtat de tine, sã primesc cununa biruintei de la Dumnezeu în slava vesnicã a cerului. Amin.

Invocatii cãtre Sfantul Anton
Sfinte Antoane de Padova, Roagã-te pentru noi.
Sfinte Antoane, floare aleasã a vietii cãlugãresti, R.
Sfinte Antoane, preot plin de zel al Sfintei Biserici, R.
Sfinte Antoane, propovãduitor al adevãrurilor dumnezeiesti, R.
Sfinte Antoane, vrednic împãrtitor al sfintelor sacramente, R.
Sfinte Antoane, pãstor rîvnic al sufletelor, R.
Sfinte Antoane, mângâietor al celor întristati, R.
Sfinte Antoane, ajutorul celor sãraci, R.
Sfinte Antoane, alinãtorul celor bolnavi, R.
Sfinte Antoane, sprijinul celor strâmtorati, R.
Sfinte Antoane, protectorul copiilor, R.
Sfinte Antoane, ocrotitorul sufletelor curate, R.
Sfinte Antoane, sprijinitorul familiilor, R.
Sfinte Antoane, mângâietorul bãtrânilor, al vãduvelor si al orfanilor, R.
Sfinte Antoane, cãlãuzã a sufletelor spre Dumnezeu, R.
Sfinte Antoane, luptãtor neînfricat împotriva spiritului rãu, R.
Sfinte Antoane, cunoscãtor al constiintelor, R.
Sfinte Antoane, îndrumãtor pe calea moravurilor bune, R.
Sfinte Antoane, ajutor deosebit în aflarea lucrurilor pierdute și furate, R.
Sfinte Antoane, mare fãcãtor de minuni, R.

Preot: Roagã-te pentru noi, Sfinte Antoane de Padova.
Toti: ca sã ne facem vrednici de fãgãduintele lui Cristos.
Preot: Sã ne rugãm. Doamne, Dumnezeule, ascultã cu bunãtate rugãciunea pe care o îndreptãm spre tine prin mijlocirea Sfintului Anton de Padova, Pãstor si Invãtãtor al Bisericii tale: dã-ne, te rugãm, ajutorul trupesc si sufletesc, pentru ca la sfârsitul vietii noastre pãmântesti, sã te putem lãuda împreunã cu el si cu toti sfintii tãi, în vecii vecilor. Amin.

Rugãciune pentru dobândirea unui har deosebit
La tine alergãm, Sfinte Antoane, care ai avut o inimã înflãcãratã de dragoste cãtre Dumnezeu si cãtre aproapele: pe tine te invocãm, puternicule fãcãtor de minuni, care ai tinut în bratele tale pe Isus Cristos sub chip de Prunc: cãtre tine ne îndreptãm plini de încredere, ca sã mijlocesti la bunul Isus harul pe care îl dorim din adâncul inimii. ( se spune dorinta... ) Sfinte Antoane nu privi la nevrednicia noastrã, ci la slava lui Dumnezeu, care va fi preamãrit prin tine, si la binele sufletelor noastre, precum si al acelora pe care îi vom ajuta la rândul nostru. În semn de recunostintã vom cãuta sã ducem o viatã cât mai potrivitã cu învãtãturile Sfintei Evanghelii si sã imitãm virtutile tale, ajutându-i pe cei sãraci si muncind pentru rãspândirea binelui. Amin.

Rugãciune la un mare necaz
Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a ajuta mii de oameni în necazurile cele mai mari în care s-au aflat. Tu ai înviat chiar si mortii, ai întors de pe cãile rãtãcite pe cei pãcãtosi, ai vindecat pe cei bolnavi, ai înapoiat lucrurile pierdute sau furate si orice rãu, oricât de mare ar fi fost, s-a îndepãrtat prin puterea rugãciunii tale. Dar nu numai atât, tu ai împãrtit oamenilor bogãtiile harului lui Dumnezeu: prin tine mii de oameni s-au întors la credintã, au învãtat sã fie constiinciosi în împlinirea datoriilor, au ajuns la bunãstare si o viatã fericitã. Si eu alerg la tine în necazul în care mã aflu. Nu am de unde sã primesc ajutor decât de la Dumnezeu dar sunt nevrednic sã apar în fata lui din cauza pãcatelor mele. Priveste la sufletul meu împovãrat si fie-ti milã de mine. Te rog Sfinte Antoane, pentru dragostea ta fatã de cei sãrmani si pentru grija ta pentru binele lor trupesc si sufletesc, roagã-l pe bunul Dumnezeu sã mã ajute si pe mine. Amin.

Rugãciunea unui om bolnav
Sfinte Antoane, tu ai înteles cel mai bine cã sãnãtatea este un mare dar al lui Dumnezeu si de aceea ai mijlocit pentru multi oameni vindecarea de boli pe care medicii le declarau incurabile. Priveste-mã si pe mine, care mã lupt cu boala si nu mã mai vindec. Doresc sã mã bucur de sãnãtate, pentru ca sã duc o viatã frumoasã si sã laud pe Dumnezeu prin munca mea, dar nu mã pot ruga asa cum se cuvine. Pentru trecerea de care te bucuri în fata lui Isus, vindecãtorul celor bolnavi, mijloceste-mi si mie însãnãtosirea prin puterea lui, pentru ca sã reiau datoriile mele de mai înainte. Îti voi fi recunoscãtor si voi cãuta sã-mi folosesc viata pentru a face bine si pentru a-mi mântui sufletul. Iar dacã în planul lui Dumnezeu eu trebuie sã sufãr pentru ispãsirea pãcatelor mele si ale semenilor mei, te rog sã-mi dobîndesti rãbdarea si harul de a uni suferintele mele cu chinurile îndurate de Mântuitorul Isus pe cruce, pentru ca astfel sã am parte de rãsplatã, împreunã cu aceia care-si poartã crucea cu rãbdare pe urmele lui. Amin.

Rugãciune pentru un bolnav
O, milostive sfinte Antoane, care fiind plin de dragoste si de putere dumnezeiascã ai ajutat pururea si pretutindeni pe aproapele tãu, si cu rugãciunea ta ai vindecat chiar si pe acela pentru care nu mai era nici o nãdejde, încât lumea toatã te numeste “Sfântul minunilor”, te rugãm sã-ti arãti puterea si iubirea ta fatã de sãrmanul bolnav N..., care si-a pus toatã încrederea în tine. Dumnezeu, o slãvite Antoane, ti-a dat în cer puterea de a face minuni spre vindecarea bolnavilor de orice fel. De aceea, vino din cer ca un înger de mângâiere la patul acestui bolnav; alinã-i durerea sau redã-i sãnãtatea deplinã, dacã aceasta va fi spre mântuirea sufletului sãu. Dacã însã Dumnezeu în vointa sa de nepãtruns, a hotãrât ca el sã sufere mai departe sau chiar sã pãrãseascã aceastã vale de lacrimi, atunci fii de fatã în cel din urmã moment al vietii lui. Trezeste în sufletul lui o cãintã sincerã de pãcate, ca sã primeascã cu folos ultimele Sacramente; întãreste-l ca sã întâmpine moartea cu supunere fatã de vointa lui Dumnezeu si astfel sã treacã din aceastã viatã la fericirea raiului, unde sã laude pentru toatã vesnicia milostivirile lui Dumnezeu si bunãtatea ta. Amin.

Rugãciune pentru propria familie
Sfinte Antoane, neînfricat apãrãtor al adevãrurilor crestine, ca preot tu ai predicat deseori despre demnitatea si sfintenia familiei: ca împãrtitor al darurilor ceresti ai coplesit-o cu nenumãrate binecuvântãri: ca mare fãcãtor de minuni, ai apãrat-o de puterile spiritului rãu. Cu umilintã vin si eu sã-ti cer ocrotirea ta pentru familia noastrã. Astãzi îti încredintez tie grija fatã de toti cei dragi. Crutã familia noastrã de toate necazurile acestei vieti. Îndepãrteazã din familia noastrã paharul durerii si al amãrãciunii, iar dacã Dumnezeu a hotãrât altfel, dobândeste-ne rãbdarea si resemnarea la vointa sa preasfântã. Înlãturã-i pe toti aceia care vor sã strice casa noastrã, mai ales pe cei ce încearcã sã semene intrigi între noi. Sfinte Antoane, ajutã familia noastrã sã trãiascã dupã legea lui Cristos: sã pãzeascã cu sfintenie poruncile lui Dumnezeu si ale sfintei Biserici, sã se bucure de pace si prosperitate, iar dupã aceastã viatã pãmânteascã sã ne gãsim într-o zi reuniti în cer, spre a ne bucura pentru toatã vesnicia de rãsplata si fericirea celor alesi. Amin.

Rugãciune cãtre Pruncul Isus care a binevoit sã coboare în bratele Sfântului Anton
Isuse, Prunc ceresc, te ador în bratele slujitorului tãu credincios, sfântul Anton si doresc sã te cinstesc si sã te iubesc cu aceeasi dragoste ca a lui. Tu ai voit sã vii în bratele sale pentru cã el ti-a ascultat cuvântul si l-a împlinit cu fidelitate. În acea clipã Tu i-ai dãruit atâtea comori ceresti, încât o viatã întreagã a putut împãrti si altora din ele. Întreaga omenire recunoaste aceasta când se închinã în fata icoanei sau a statuetei sfântului Anton cu pruncul Isus în brate. Isuse, Fiul lui Dumnezeu si Mântuitorul meu, mã închin tie si te ador ca si slujitorul si prietenul tãu, sfântul Anton. Ajutã-mã sã fiu statornic în aceastã supunere fatã de tine si s-o dovedesc mai ales prin faptele mele. Acum îndrãznesc sã-ti arãt si necazul în care mã aflu pentru a depune la picioarele tale povara inimii mele (mentioneaza cererea). Nãdãjduiesc sã fiu ascultat pentru bunãtatea ta si mijlocirea sfântului Anton. Te implor asadar pentru mila ta nemãrginitã, pentru meritele Preasfintei tale Mame si pentru fidelitatea sfântului Anton, sã mã ajuti acum si totdeauna, iar la sfârsitul vietii sã mã faci pãrtas de fericirea vesnicã. Tu care vietuiesti si domnesti în vecii vecilor. Amin.

Rugãciune pentru întoarcerea celor înstrãinati de Dumnezeu
Doamne Isuse Cristoase, tu ai venit în lume ca sã salvezi ceea ce era pierdut. Tu însuti ai spus: “Nu am venit sã salvez pe cei drepti ci pe cei pãcãtosi.” Tu ierti zilnic mii de oameni si-i faci sã se bucure din nou de darurile tale ceresti si pãmântesti, având din nou o constiintã curatã. Dupã înãltarea la cer tu ai trimis pe slujitorii tãi în lume, ca prin puterea Spiritului Sfânt sã ierte pãcatele acelora care se întorc la Dumnezeu si-si mãrturisesc cu sinceritate pãcatele. Printre acesti slujitori ai iertãrii, un loc deosebit îl ocupã si sfântul Anton. El a alergat dupã cei pãcãtosi, i-a încurajat, si prin puterea preoteascã le-a dãruit iertarea ta. De aceea alerg si eu la mijlocirea sfântului Anton. Priveste, Doamne la zelul si rugãciunile sale si ai milã de cei cufundati în pãcate si rãtãcire. Trimite-le pe Spiritul Tãu Sfînt, care sã le lumineze mintea, ca si ei sã vadã primejdia în care se aflã. Întãreste-le vointa ca sã se poatã ridica din starea lor asemeni fiului risipitor, spunând: “Mã voi ridica si mã voi întoarce la Tatãl meu.” Dã-le bucuria unei vieti curate, pentru ca sã rãmânã statornici în bine. Iatã ei se pierd si iadul se umple cu sufletele lor. Ce voi oferi ca rãscumpãrare pentru sufletele lor? Ceea ce ai oferit Tu pe lemnul crucii: Sângele Tãu preascump pe care sfântul Anton, preotul tãu, l-a oferit la Sfânta Liturghie pentru întoarcerea celor rãi. Primeste, Pãrinte ceresc acest prinos desãvârsit si pentru el scapã de pierzarea vesnicã sufletele celor pe care i-ai creat dupã chipul tãu si care prin botez au devenit copiii tãi si fratii Fiului tãu preaiubit. Ce sunt suferintele vietii acesteia în comparatie cu cele ale vietii viitoare? De aceea vin în fata ta si te rog din toate puterile mele pentru cei dragi ai mei cât si pentru toti cei pãcãtosi din lume ai milã de ei si condu-i pe cãile mântuirii. Amin.

Rugãciune pentru a cere harul unei vieti crestinesti
Sfinte Antoane, ocrotitorul si mijlocitorul meu credincios, pe tine te rog sã-mi dobândesti de la bunul Dumnezeu, în numele suferintei si mortii Domnului nostru Isus Christos, harul de a-mi îndrepta viata pãcãtoasã, de a pãrãsi deprinderile mele rele, înãbusind poftele pãcãtoase si biruind ispitele. Astfel voi putea sluji cu dragoste tot mai mare lui Dumnezeu, rãmânându-i credincios în toate zilele vietii mele. Spirite Sfânt, împãrtitorul harurilor, sprijinã-mã ca dupã exemplul sfântului Anton, sã duc o viatã plãcutã lui Dumnezeu, si sã mã întãresc zilnic în virtutile crestinesti. Dumnezeule milostiv, ajutã-mã sã-ti cer cu stãruintã numai ceea ce-ti place, sã cunosc vointa ta si s-o împlinesc din toatã inima. Dã-mi Doamne sã muncesc pentru tine, sã simt dezgust pentru comoditate. Ajutã-mã sã-mi înalt cugetul cãtre tine si sã mã rog muncind, sau sã muncesc rugându-mã. Dã-mi o inimã atentã la soaptele tale, sã îndepãrtez gândurile lumesti si sã nu mã las înfrânt de nici o încercare. Dobândeste-mi luminã pentru a te cunoaste, spre a te cãuta mereu si întelepciune spre a te gãsi totdeauna. Mãreste-mi credinta, întãreste-mi nãdejdea, desãvârseste-mi iubirea, ca prin meritele Domnului nostru Isus Cristos si prin mijlocirea sfântului Anton, să pot gusta, după această viață, bucuria vieții veșnice. Amin.

Rugãciune prentru întoarcerea celor înstrãinati de familie
Dumnezeule vesnic, Creatorul cerului si al pãmântului, tu ai orânduit familia ca sub binecuvântarea ta oamenii sã se simtã fericiti. Dar iatã cã pãcatul i-a dezbinat pe cei dragi si i-a fãcut sã fie dusmanii propriei lor iubiri. Însã tu ai milã de cei ruinati sufleteste si-i întorci la datoria lor. Sfântul Anton a primit de la tine acest dar, de a împãca familiile dezbinate si de a-i readuce pe copiii înstrãinati de familie. De aceea alerg la mijlocirea lui, pentru ca rugãciunea lui cucernicã sã sprijine slãbiciunea si nevrednicia mea. Doamne, tu ai permis aceastã dezbinare, poate pentru a mã face sã vãd cã iubirea dintr-o familie este darul tãu. Fã ca necazul care s-a abãtut asupra familiei mele sã-mi fie o învãtãturã si un îndemn ca sã mã rog cu mai multã stãruintã de acum înainte pentru familia mea. Priveste, Doamne spre familia mea dezbinatã si adu înapoi pe (tatãl, sotul, copilul,...) meu pentru ca uniti din nou, sã-ti putem sluji împreunã aici pe pãmânt si la sfârsitul vietii noastre sã fim uniti în cer. Amin.

Rugãciune pentru îndreptarea unei persoane scumpe (sot, copil, etc.)
Sfinte Antoane, tu care esti plin de dragoste sfântã fatã de cei pãcãtosi, si n-ai crutat trudã, rugãciune si fapte aspre de pocãintã pentru a-i readuce la Dumnezeu, vino în ajutorul meu ca sã îndrept o persoanã scumpã inimii mele, dar care este departe de iubirea lui Dumnezeu din cauza vietii ei dezordonate. Tu stii cã aceastã persoanã nu este cu totul rea. Are o inimã bunã. Îsi iubeste familia si-i vrea tot binele. Dar, din nefericire se uitã pe sine si nu vede propria-i mizerie sufleteascã în care se aflã. Este ca un sãrman orb, iubite sfinte Antoane, si depinde de tine sã-i dobândesti luminã de la Dumnezeu. Adu-o înapoi în Casa Tatãlui ceresc, dar curând, cãci altfel este în primejdie sã cadã pradã diavolului. Sfinte Antoane, dacã aceastã persoanã nefericitã si-ar cunoaste starea de plâns si dacã s-ar gândi la primejdia de a cãdea în orice clipã pradã osândei vesnice - la care se expune atât de usor - atunci desigur ca s-ar îndrepta. Binevoieste, deci, a-i deschide ochii. Fã-o sã înteleagã mizeria sufleteascã în care se aflã. Ridic-o din noroiul pãcãtelor în care s-a înglodat asa de adânc. Sfinte Antoane, nu te cuprinde mila când privesti acest suflet? Fã ca acest fiu rãtãcit sã înteleagã întreaga decãdere la care a ajuns. Întoarce-l la casa Tatãlui ceresc. Ia-l sub protectia ta si mijloceste pentru el ca Domnul sã-si deschidã bratele milei sale nesfârsite, sã-i dea sãrutul de pace si de împãcare, reasezându-l în drepturile pierdute. Sfinte Antoane, mare fãcãtor de minuni, îndeplineste-mi ruga. Este în joc sângele dumnezeiesc al lui Isus Cristos. Amin.

Rugãciune pentru îndreptarea unui copil
Sfinte Antoane, ocrotitorul meu plin de râvnã pentru mântuirea sufletelor, fie-ti milã de durerea unui tatã (a unei mame) coplesit(ã) de nelinistea în care l-a aruncat (a aruncat-o) nepãsarea religioasã a propiului fiu (a propriei fiice). Tu, care regãsesti lucrurile pierdute, fã ca fiul meu (fiica mea) sã regãseascã în sfârsit calea crestineascã pe care a rãtãcit-o. Flacãra credintei pare a fi stinsã în sufletul lui(ei). Pasiunile si indiferenta ce-l(o) împresoarã i-au întunecat mintea si i-au slãbit vointa. Tu de atâtea ori ai înfrânt puterile iadului. Lumineazã-i mintea si dezvãluie-i înselãciunea diavolului, ca sã recunoascã primejdia în care se aflã sufletul sãu, si - asemenea fiului rãtãcit - sã se reîntoarcã în bratele tatãlui sau (mamei sale), spre bucuria Tatãlui ceresc. Amin.

Rugãciune pentru a avea copii
Sfinte Antoane, mângâietorul sufletelor mâhnite, priveste cu îndurare si vezi cum trãiesc în întristare, pentru cã Dumnezeu nu mi-a dat harul de a deveni si eu mamã, sau dacã devin, îmi curmã bucuria, luându-mi copilul de la sân. Copiii sânt legãtura de iubire dintre soti: mijloceste, deci pentru mine la Domnul, ca El sã ne mângâie cu un copil si sã ni-l tinã în viatã. Eu fãgãduiesc cã îl voi creste si educa în frica lui Dumnezeu. Sfinte Antoane, pentru dragostea pe care ai avut-o fatã de Pruncul Isus, dobândeste-mi acest har. Iar dacã Dumnezeu a hotãrât altfel, usureazã-ne, mie si sotului meu traiul, cu haruri deosebite, ca sã fim pururi resemnati în vointa lui Dumnezeu si sã ne folosim de starea noastrã pentru a spori faptele bune în folosul aproapelui. Amin.

Rugãciune de apãrare împotriva geloziei
Glorioase sfinte Antoane, Dumnezeu a voit sã fii sfântul minunilor si în vremurile noastre. Toti cei necãjiti aleargã la tine. Iatã-mã si pe mine la picioarele tale spre a-ti deschide inima mea cea atât de zbuciumatã. Sfinte Antoane, eu nu mai am liniste. Mã zbucium fãrã a vedea vreo scãpare din suferintele mele, pe care le îndur fãrã vinã. Nu mai pot suferi necontenitele învinuiri nemeritate, ce vin tocmai din partea acelei persoane care ar trebui sã-mi fie cel mai bun sprijin pe pãmânt. Gelozia îi tiranizeazã inima, iar eu sufãr atât de mult de pe urma ei. Sfinte Antoane, tu care cunosti nevinovãtia mea în aceastã privintã si credinta mea nestrãmutatã ce am jurat-o sotului (sotiei), vino în ajutorul meu asa cum, în viata ta pãmânteascã, ai ajutat pe cei ce se aflau în acelasi necaz. Lumineazã mintea sotului meu (sotiei mele), ca sã recunoascã dreptatea si adevãrul si-ti voi arãta recunostintã tot timpul vietii mele. Amin.

Rugãciune pentru reusita la examen
Sfinte Antoane, tu ai cãutat cu mare sârguintã adevãrul si ai stiut sã unesti credinta cu stiinta. Tu ai dobândit întelepciunea prin muncã si rugãciune. Din smerenie ti-ai ascuns priceperea, însã Dumnezeu te-a fãcut cunoscut, pentru ca sã fii luminã si altora. Îndemnat de exemplul tãu vreau si eu sã progresez în viata crestinã si în stiintã. Mã adresez tie, mai ales cu ocazia examenului pe care trebuie sã îl dau. M-am pregãtit constiincios, dar mã tem ca nu cumva emotia sau neatentia sã lipseascã munca mea de roadele cuvenite. Lumineazã-mi mintea, întãreste-mi memoria si dã-mi priceperea necesarã, ca sã rãspund corect si cuviincios, spre edificarea examinatorilor mei. Fereste-i de orice rãutate omeneascã pentru ca sã tinã cont de capacitatea mea si de munca depusã, si sã nu fie influentati de alte considerente. Ajutã-mã sã trec cu bine aceastã probã, care va fi un pas înainte pe drumul vietii mele si o rãsplatã meritatã pentru truda si grija pãrintilor mei. Ajutã-mã sã adâncesc cunostintele mele, ca ele sã nu se opreascã la suprafatã, ci sã ajungã la izvorul întelepciunii si al stiintei care este Dumnezeu. Amin.

Rugãciune pentru obtinerea unui serviciu
Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei nevoiasi si sãraci, ajutã-mã sã-mi procur pâinea cea de toate zilele. Iatã în ce greutãti mã aflu eu (si familia mea). Nu stiu ce sã fac si încotro sã mã îndrept. Faptele tale minunate au aruncat o razã de sperantã si în sufletul meu si mã îndeamnã sã alerg la mijlocirea ta. Stiu cã Dumnezeu, care orânduieste toate, cunoaste starea mea, dar nu sânt vrednic sã apar în fata lui. De aceea cer sprijinul tãu. Vin cu toatã încrederea la tine, Sfinte Antoane! Ai milã de mine (si de familia mea). Lumineazã mintea si miscã inima celor mai mari ca sã ia o hotãrâre bunã în situatia mea: fã-i sã înteleagã greutãtile în care mã zbat eu (si familia mea). Locul de muncã potrivit înseamnã pentru mine câstigarea celor necesare existentei mele (si a familiei). De aceea te rog ajutã-mã sã gãsesc un serviciu potrivit, ca sã trãiesc cinstit din munca mea. Nãdãjduiesc cã mã vei ajuta. Voi stãrui în aceastã rugãciune pânã când ea se va împlini. Amin.

Rugãciune pentru o cãsãtorie fericitã
Sfinte Antoane, tu ai îndrumat pe atâtia tineri pe drumul vietii si le-ai dobândit ajutor de la Dumnezeu ca sã poatã întemeia o familie fericitã si astfel sã aibã parte de o viatã frumoasã. Stiu cã si viitorul meu este în mâinile lui Dumnezeu, Stãpânul cerului si al pãmântului, dar teama de primejdiile care mã înconjoarã - uneltirile celor rãi, farmecele, descântecele - mã fac uneori sã mã clatin în credintã. De aceea alerg la ajutorul tãu. Toti cei care si-au încredintat viitorul în mâinile tale au fost cãlãuziti pe drumul cel bun. Dobândeste-mi de la Dumnezeu rãbdare ca sã nu mã pripesc în alegerea mea; credintã, ca sã descopãr mereu vointa lui; supunere la aceastã vointã si seriozitate în pregãtirea mea pentru viata de familie. Întãreste-mi convingerea cã Dumnezeu nu pãrãseste fãpturile sale si le conduce prin providenta sa. Domnul nostru Isus Cristos ne-a învãtat: “Cãutati mai întâi împãrãtia lui Dumnezeu si dreptatea lui si toate celelalte vor veni pe deasupra” (Mt 5, 35). Bunul meu mijlocitor, eu sunt dispus sã duc o viatã cinstitã si supusã vointei lui Dumnezeu. Fereste-mã de orice rãu si ajutã-mã sã-mi gãsesc un tovarãs credincios (o tovarãsã credincioasã), pentru ca astfel, amândoi sã fim fericiti pe drumul vietii si sã ajungem sã ne bucurãm de slava cereascã. Amin.

Rugãciune pentru câstigarea unui proces
Iubite sfinte Antoane, iatã-mã la picioarele tale cu sufletul îngrijorat, când mã gândesc la nenorocirea ce m-ar putea lovi pe mine si familia mea dacã justitia omeneascã ar comite o eroare în judecata ei. Tu ai apãrat pe cei nevinovati. Vino si în ajutorul meu, apãrã-mã ca pe un client al tãu. Nu-ti cer o minune, ci numai o favoare. Te rog, cere luminã pentru judecatori ca sã cunoascã adevãrul si îndepãrteazã din mintea lor tot ce ar putea sã-i ducã în eroare. Fã ca nedreptatea sã nu poatã triumfa. Dacã însã Dumnezeu va îngãdui totusi ca sã mi se întâmple lucrul de care mã tem atât de mult, fã ca sã nu-mi pierd resemnarea sfântã, ci sã accept vointa Domnului, care ne loveste numai pentru binele sufletului nostru. Nu mã îndoiesc cã si în aceastã încercare grea tu nu mã vei pãrãsi. Amin.

Rugãciune de multumire
Sfine Antoane, tu ai avut o inimã simtitoare fatã de suferintele oamenilor si i-ai ajutat totdeauna. Si eu am simtit ajutorul tãu în viata mea. Primeste recunostinta mea si darul pe care îl prezint la altarul tãu. Vreau si eu sã contribui, cu slabele mele puteri, la rãspândirea împãrãtiei lui Dumnezeu si la ajutorarea sãracilor. Ajutã-mã în continuare, ca viata mea sã fie demnã de un adevãrat crestin si niciodatã sã nu uit de binefacerea pe care am primit-o prin tine. Amin.

SCURTĂ BIOGRAFIE A VIEȚII SFÂNTULUI ANTON
Ferdinand (viitorul Anton), s-a nascut la Lisabona la 15 august 1195 intr-o bogata familie de nobili. De mic copil el a aratat un interes pentru biserica, uimind preotii cu inteligenta si intelepciunea lui. Din dragoste pentru Cristos el a renuntat la viata bogata de acasa si a urmat calea Domnului. Iniţial el a intrat în ordinul augustinian. Atunci când relicvele Sf. Bernard şi ale însoţitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la fraţii minori şi mergând în Maroc pentru a evangheliza si pentru a muri pentru credinta. Din cauza ca boala l-a doborat in Sicilia nu si-a putut continua calatoria si s-a alăturat unor alţi fraţi călugări care mergeau la Porţiuncula. A trăit într-o peşteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie şi pentru a face curăţenie la mănăstirea din apropiere. Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, fraţii îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, sa predice şi sa predea teologie în Italia şi Franţa.
Orator de excepţie, el atrăgea mulţimile pe oriunde mergea, vorbindu-le în multe limbi; legenda spune că mergand sa predice cuvantul domnului unei multimi acestia neascultandu-l,el chema pestii din ocean sa il asculte.Cand multimea a vazut ca sute de pesti si-au scos capetele ca sa asculte vorbele blande ale Sfantului au recunoscut adevarata credinta. Făcători de minuni,este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, imaginea sa şi statuile lui aflându-se aproape peste tot. La 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii.

Sfântul lumii întregi
Toată lumea îl cunoaşte pe Sfântul Anton şi vorbeşte de binefacerile ce el le împarte tuturor acelora care aleargă la dânsul. Recunoaşte, de asemenea, că puterea acestui sfânt întrece adesea aşteptările evlavioşilor care îşi pun încrederea în el. Faima de Făcător de minuni ce o avea, încă trăind pe pământ, i se cuvine şi azi, şi creştinătatea toată i-o acordă cu bucurie. Bisericile zidite în cinstea lui sunt nenumărate; altarele închinate amintirii lui se găsesc atât în catedralele măreţe ale oraşelor cât şi în modestele bisericuţe de la sate. Icoana lui, prezentă în casele creştine, străjuieşte de la loc de cinste fericirea familiilor, putem zice, pe întreg cuprinsul pământului.
Sfântul Anton este sfântul universal, şi această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale.
Sfântul Anton însă este şi un strălucit model de sfinţenie creştinească. Virtuţile sale eroice au fost acelea ce l-au făcut atât de plăcut lui Dumnezeu şi au dat totdeauna putere deosebită rugăciunilor lui. Se cuvine, deci, ca toţi creştinii să-l aibă şi ca exemplu de urmat în virtuţile creştineşti, pentru ca, imitându-l, să-l înduplece mai uşor a mijloci pentru dânşii la Dumnezeu pentru a le dobândi harurile cerute.

Anton devine frate franciscan
În anul 1220 se aduc cu mare cinste în Coimbra moaştele celor dintâi martiri din Cinul Franciscan: Bernard, Petru, Acursiu, Audiut şi Oton. Trimişi de Sfântul Francisc în Maroc, aceşti călugări au predicat Evanghelia cu mare curaj şi au luminat pe mulţi cu învăţătura lui Cristos. Pentru acest lucru, sultanul Miramolin i-a pus în lanţuri şi a poruncit să fie apoi tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi la câini. Însă Dumnezeu a preamărit moartea aceasta groaznică a slugilor Sale cu mari minuni şi creştinii s-au grăbit să adune şi să cinstească moaştele lor, aducându-le în ţară creştină cu mare pompă. Ferdinand luă parte la sărbătorire şi, cuprins de dorul muceniciei, calugar Augustinian fiind, trece la Franciscani, ca să poată merge şi el în misiuni, şi aici să-şi dea viaţa pentru credinţă. Avea atunci 25 de ani.
Despărţirea lui Ferdinand de confraţii Augustinieni a fost foarte dureroasă. Superiorul, văzând tăria cu care voia să urmeze regula Ordinului Franciscan, l-a binecuvântat, zicându-i: "Mergi în pace, fiule, sunt sigur că te vei face sfânt". Vorbele acestea s-au adeverit întocmai. În mănăstirea franciscană, fratele Anton este un exemplu pentru toţi. Credinţa vie, nădejdea neclintită, dar mai ales dragostea aprinsă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele îi fac sufletul tare şi îi dau curaj pentru lucruri mari. El cere să plece în Africa, în urma confraţilor săi, morţi nu demult pentru credinţă. Dorinţa i se împlineşte şi pleacă fericit cu o corabie spre Maroc. Însă Pronia dumnezeiască îl voia în altă muncă apostolică. Ajuns în Africa, se îmbolnăveşte şi e obligat să se întoarcă. O furtună se dezlănţuie cu mare furie pe mare şi, în cele din urmă, după grele încercări, ajunge în Sicilia (Italia).

Mare predicator şi făcător de minuni
Era în anul 1222. Se ţinea sfinţire de preoţi la Florii şi, nefiind cine să predice, Anton fiind de faţă, primi poruncă să se urce în amvon şi să ţină el predica de ocazie. A fost o revelaţie!
Atunci s-a văzut cât dar dumnezeiesc se adăpostea în acest om umil, câtă putere de convingere avea în cuvânt. Sfântul Francisc, aflând de cele întâmplate, îl numi predicator, iar pentru a-i arăta stima ce o avea pentru dânsul, îi zicea episcopul meu.
Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor şi alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste şi moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de ştiinţa teologică ce o stăpânea, şi mai ales sfinţenia vieţii lui, aduceau însă în suflete lumina şi tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoţea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele şi le duceau la îndreptare adevărată.
În anul 1224, Ordinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toţi călugării săi să se îndeletnicească cu viaţa de rugăciune şi de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în ordin casele de studii, în care se învăţa teologia şi celelalte ştiinţe sacre. Sfântul Anton a fost ales, de însuşi Sfântul Francisc, ca să înveţe teologia pe ceilalţi călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obştea.

Sfântul Anton de Padova
Puterea cu care Dumnezeu lucra in viata sa i-au marit faima.Oraşele şi satele îl ascultau uimite şi zguduite de minunile ce le făcea pentru mântuirea sufletelor. Dar oraşul în care el avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului îi plăcu acest oraş, căci se grăbise să asculte de cuvintele sale şi s-a întors la Dumnezeu. Apostolatul lui la Padova se aseamănă cu acela al Sfântului Pavel la Roma. Numărul sufletelor câştigate pentru o viaţă sfântă era nespus de mare. Toată provincia a fost străbătută , în lung şi în lat, de Sfântul Anton.
Pe când era odată la Camposampiero, orăşel aproape de Padova, şi veghea noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, Pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare şi se lăsă luat în braţe şi dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spune cele mai dulci vorbe de iubire. Contele văzu şi auzi totul şi povesti şi altora minunea aceasta. Iată pentru ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în braţe.
Minunile Sfântului Anton sunt acuma atât de dese încât, dacă s-ar pune împreună, ar alcătui o minune care nu se mai sfârşeşte. Ba, s-a zis, pe bună dreptate, despre aceste minuni că ar fi ceva neobişnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla. Faptele sale sunt atât de măreţe şi l-au făcut atât de renumit în toată lumea, încât uneori s-ar crede că Dumnezeu glumeşte cu dânsul ca şi cu părintele lui sufletesc, Francisc de Assisi, dându-i puterea de a face minuni, nu atât pentru nevoile oamenilor, cât pentru plăcerea dumnezeiască de a-l face slăvit şi a încânta în acest fel lumea.

Moartea sfântului Anton de Padova
O viaţă atât de rodnică în virtuţi şi fapte bune merită însă răsplata, şi Dumnezeu se grăbi să-şi răsplătească sluga Sa credincioasă. Într-adevăr, Sfântul Anton se îmbolnăvi de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, îşi luă zborul spre plaiurile cele veşnice, la vârsta de 36 de ani. Moartea i-a fost luminată de arătarea Domnului Cristos şi a Maicii Sale, care au venit să-l mângâie şi să-i ducă în cer sufletul. Chiliuţa în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă şi astăzi în picioare şi e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea oraşului Padova. Vestea morţii lui a fost răspândită de o mulţime de copii, care începură a striga "a murit sfântul", iar după cinci zile a fost dus şi înmormântat în oraş cu mare alai. Sicriul cu moaştele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toţi orbii, şchiopii şi cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând Sicriul Sfântului.
După moartea Sfântului Anton, minunile au continuat şi s-au înmulţit; aşa că de abia trecu un an de la moartea lui slăvită, că deja Papa Grigoriu al IX-lea, aflându-se în oraşul Spoleto, l-a pus în sinaxarul sfinţilor, dând astfel creştinilor un nou patron puternic pe lângă Dumnezeu şi un exemplu strălucit de urmat.
Dumnezeu a preamărit acest act solemn şi cu o minune mare, căci în momentul când Papa rostea cuvintele de canonizare, la Lisabona s-au auzit clopotele catedralei sunând de la sine.
În anul 1263, când se termină construcţia bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaştele sub altarul din capela închinată lui.
Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie şi frumoasă ca şi la un om viu, pe când restul trupului era cenuşă. Sfântul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de faţă şi sărutând-o, zise: "O, limbă binecuvântată, care ai lăudat pururea pe Dumnezeu şi ai făcut ca şi alţii să-l mărească, acum se vede, cât de vrednic a fost în faţa lui Dumnezeu". Şi tot atunci a scris şi Troparul: De doreşti să ai minuni. Această limbă minunată e aşezată acum într-un foarte frumos relicvar de aur, bătut în pietre scumpe şi se păstrează în bazilica Sfântul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine. Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleţi, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulţumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele şi lumânări aprinse de recunoştinţa credincioşilor. Pe pereţii bisericii stau atârnate mii şi mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutaţi.

Puterea Sfântului Anton de Padova
Minunile făcute de Sfântul Anton sunt atât de felurite, încât cu greu se poate hotărî în ce nevoi a ajutat mai mult. El scapă de moarte, fereşte de erezii, de nenorociri, de diavol şi de ispitele lui, de lepră şi de bolile molipsitoare şi incurabile; însănătoşeşte pe toţi bolnavii care aleargă la dânsul cu încredere, ajută călătorii pe ape; îi eliberează pe robi, pe prizonieri şi pe surghiuniţi; află lucrurile pierdute; scapă şi fereşte de orice soi de primejdii şi ajută în orice fel de lipsuri. De aceea, astăzi creştinii aşteaptă de la Sfântul Anton orice har; haruri mari şi haruri mici: şi Sfântul îi mângâie dacă e spre binele lor sufletesc. Prin dânsul aşteaptă mai ales: sănătate, pace în familie, căsătorie fericită, serviciu cinstit, mijloc de trai, reuşită la învăţătură şi la examene, noroc în acţiunile lor, ocrotire împotriva duşmanilor, creşterea bună a copiilor, apărarea avutului, scăparea de calomnii, câştig în procese, pâinea cea de toate zilele, ajutor în ocolirea ispitelor, uşurarea sufletelor, şi o moarte creştinească.

Găsitorul lucrurilor pierdute sau furate
Iată un atribut care i se potriveşte numai Sfântului Anton. I s-a dat acest nume pentru că, spre deosebire de alţi sfinţi, mângâie şi ajută pe acei care, din vina sau fără vina lor, au pierdut lucruri scumpe sau folositoare şi vor să le găsească. Fapta care l-a arătat puternic pe Sfântul Anton în astfel de împrejurări e următoarea:
Puterea rugăciunilor sale în toate împrejurările de acest fel s-a arătat într-adevăr minunată. Aşa că astăzi toţi evlavioşii faţă de Sfântul Anton au convingerea fermă că tot ce se poate pierde se poate şi afla prin Sfântul Anton.
La convingerea că Sfântul Anton găseşte lucrurile pierdute se adaugă apoi siguranţa că toate cele existente nu se vor mai pierde, dacă vor fi încredinţate grijii Sfântului; de aceea mulţi îşi recomandă Sfântului Anton bunurile personale, alţii, înainte de a pune la poştă sau a trimite lucruri, hârtii de valoare, le pun sub paza Sfântului Anton. Şi cu folos!

Ajutorul săracilor
Sfântul Anton a iubit într-un chip deosebit pe cei săraci şi, din dragoste pentru dânşii, a întreprins obositoarele sale drumuri apostolice. Însă Sfântul Anton este părintele săracilor nu numai pentru harurile sufleteşti ce le-a împărţit lor, când era încă în viaţă, ci mai ales pentru că el, din slava cerească, dă săracilor pâinea cea de toate zilele. E mai milostiv când este vorba de cauza săracilor, şi dă mai curând harurile cerute când se promite pâine pentru cei săraci. Nu există strâmtoare, boală, lipsă, în care Sfântul Anton să nu-şi arate mila, dacă vede că e şi spre folosul săracilor. Se făgăduieşte cât se crede şi nu se dă pâinea făgăduită, până nu se capătă harul cerut. Sfântul Anton atrage pe cei săraci la Dumnezeu, asigurându-le şi hrana zilnică, din prisosinţa bogaţilor.
Cei care încearcă a dobândi haruri de la Sfântul Anton în acest mod, rămân totdeauna convinşi că Sfântul Anton e Părintele Săracilor.

MUNICIPIUL ROMAN

Municipiul Roman, atestat documentar din 30 martie 1392, este unul din putinele orase din Moldova care se poate mandri cu existenta a 2 cetati - Cetatea Musatinilor si Cetatea Noua a Romanului construita de Stefan cel Mare la locul de confluenta a raurilor Moldova si Siret
Municipiul Roman este situat in centrul Moldovei, pe artera principala de circulatie a acestei, atat feroviar, facand parte din magistrala Bucuresti - Dornesti - Cernauti - Varsovia, cat si a soselei de interes european E 85, care leaga Polonia si Ucraina, prin Romania, de Bulgaria, Turcia, Grecia si Orientul Apropriat.
Vatra orasului este situata in plin Podis Moldovenesc, la confluenta raurilor Moldova si Siret, avand o suprafata de 3008 hectare din care 1378 intravilan.
Tinutul Romanului reprezinta o adevarata comoara de relicve istorice care dovedesc importanta acestui centru al Moldovei, la Muzeul de Istorie al Orasului gasindu-se vestigii din diferite timpuri care atesta existenta de milenii a unor asezari in zona inca din Epoca Bronzului.
Uriculul din 30 martie 1392 dat in cetatea noastra a lui Roman Voievod, este cel mai vechi certificat de nastere al municipiului cunoscut pana in prezent. Vechea vatra urbana, Romanul s-a dezvoltat in jurul cetatii din secolul al XIV -lea, ridicata intre anii 1392 - 1394 de domnitorul Roman I, avand un nucleu aproximativ circular in zona in care se afla astazi incinta Episcopiei Romanului. Demn de mentionat este faptul ca sigiliul Romanului avea inscriptia in limba latina.
Conditiile naturale favorabile au determinat, in secolele urmatoare, dezvoltarea continua din punct de vedere economic, social - politic, cultural si religios a orasului. Romanul are o biserica episcopala si alte manastiri si biserici frumoase, locasuri de cult ortodoxe sau apartinand altor culte, adevarate constructii arhitectonice.
Arhitectura medievala este reprezentata de bisericile Episcopala, ctitorie a lui Petru Rares, Precista Mare, Sfintii Voievozi , Armeneasca, Sfantul Nicolaie si altele, toate acestea constituindu-se intr-un tezaur nemuritor al niveluilui atins in dezvoltarea orasului.
Activitatile de baza ale locuitorilor orasului Roman au fost comertul, mestesugurile si agricultura. In vremea lui Vasile Lupu sunt mentionate breslele blanarilor, croitorilor, barbierilor, cojocarilor, fierarilor, carutasilor, care erau subordonate bisericii.
Roman este un municipiu din judeţul Neamţ, Moldova, România. Este situat în partea centrală a podişului Moldovei, în judeţul Neamţ, la confluenţa râurilor Siret şi Moldova. Dacă în anul 1992 oraşul avea o populaţie de 83.000 de locuitori, în anul 2002 datorită plecărilor în străinătate determinate de criza economică prin care a trecut zona, s-a ajuns la o populaţie stabilă de 69.268 locuitori, 71.000 în 2006.

DESPRE FRAȚII FRANCISCANI


CINE SUNT FRANCISCANII?
Termenul Franciscan este folosit pentru a desemna ordinul romano-catolic care urmează regula „monastică” franciscană, în diferitele sale ramuri.
Ordin religios mendicant fondat de Francisc de Assisi.
La originea acestui Ordin stă grupul restrâns de tineri, care – de prin 1206 – s-au alăturat lui Francisc ca să împărtăşească cu el sărăcia şi alegerea spirituală.
Din 1897 principalele familii franciscane sunt reunite în Ordo Fratrum Minorum (OFM), rămânând totuşi distincte ramurile: conventuală (Ordo Fratrum Minorum Conventualum: OFMConv) şi capucinii (Ordo Fratrum Minorum Cappucinorum. OFMCap) pe lângă terţiarii franciscani (Ordo Franciscanum Secularum OFS) şi familia franciscană feminină: Clarisele.

Recunoaşterea bisericească şi primele tensiuni interne
„Forma vitae” (Regula de viaţă) franciscană a fost aprobată oral de papa Inocenţiu al III-lea în 1210. din acea clipă a început un proces de dezvoltare care, treptat, distingea fraternitas (laică) inspirată de Francisc, de marea serie de cenacole contemporane şi de grupări analoage în ceea ce priveşte fervoarea evanghelică radicală şi spiritualitatea pauperistică, în ceea ce priveşte conceptul de egalitate şi de apartenenţă activă în viaţa bisericii.
Cu toate acestea legătura dintre instituirea originală şi instituţionalizarea ei, pentru urmaşii lui Francisc, a fost destul de dificilă şi nu fără pericole şi riscuri. Cu destulă trudă şi în parte dezamăgiri s-a ajuns la codificarea aşa-zisei Regula bullata, inspirată din tradiţia ordinelor călugăreşti, care regulă a fost confirmată de papa Honoriu al III-lea în 1223.
Cu vreo zece unsprezece ani în urmă, cu colaborarea Clarei fusese înfiinţat un grup feminin franciscan (clarisele) şi mai apoi, îm 1221, al Treilea Ordin Franciscan – Secular.
Când la 43 /44 de ani se stingea fondatorul ordinul său număra deja mii şi mii de membri. Dispariţia fondatorului însă a provocat o criză de lungă durată (1230 - 1260). Această criză o constituia tensiunea dintre „spiritualişti” (printre care se numărau figurile proeminente ale lui Angelo Clareno, Ubertino da Casale, Pietro di Giovanni degli Ulivi ş.a.), care revendicau o respectare riguroasă a regulei sărăciei şi a predicării itinerante, fără nici un fel de ajutor „mondan”. De cealaltă parte erau conventualii, care se organizau în modelele de viaţă ereditate de la tradiţia monastică şi înclinau să accepte proprietăţi materiale pentru susţinerea conventelor.
Această controversă a fost stinsă de activitatea superiorului general din acea vreme, Bonaventura da Bagnoregio (1221 - 1274). N-a trecut însă prea mult şi o nouă criză s-a iscat în interiorul fraternităţii franciscane. Această nouă controversă a fost provocată de scrierile abatelui Gioacchino da Fiore: el dorea o nouă eră, a unei „Bisericii a Spiritului”; această viziune a fost identificată de mulţi ca fiind franciscanii însăşi.
În pofida dificultăţilor interne, Ordinul a înflorit repede şi a jucat un rol important (dacă nu chiar hotărîtor) în reînnoirea Bisericii printre masele populare ale situaţiei zbuciumate de la sfârşitul Evului Mediu.

Reforma interioară
Separarea definitivă a aşa-zişilor „fraticelli” (excomunicaţi de altfel în 1323 din cauza polemicilor lor excesive împotriva „Bisericii carnale”) n-a împiedicat un filon de „strictă observanţă”, care urmărea să păstreze cu orice preţ nealterată carisma franciscană originară (în acest curent se afla şi Bernardin de Siena).
Conventualii au urmat însă o linie diferită, până când, în 1517 papa Leon al X-lea, cu bulla „Ite et vos in vineam”, a consfinţit (hotărît) împărţirea Ordinului Franciscan în două ramuri: Conventualii, care urmau cursul lor şi Observanţii, cărora papa le-a adresat cuvintele de început ale bullei: „Mergeţi şi voi în vie”.
Reluarea carismei originare franciscane a fost şi în centrul noii mişcări, care se va cristaliza cu numele de capucini. Mişcarea aceasta a fost iniţiată în sec. al XVI-lea de Matteo da Bascio şi recunoscută ca ramură franciscană de papa Clement al VII-lea, în 1528: capucinii au fost ramura cea mai angajată în lupta cu Reforma protestantă şi tocmai de aceea au creat multe instituţii în teritoriile de limbă germană.
În prezent sunt aşadar trei ramuri ale aceleaşi unice familii franciscane. Acestea sunt:

Ordinul Fraţilor minori Conventuali
Ordinul Fraţilor minori Conventuali (sigla: OFMConv); aceştia sunt cunoscuţi cu numele de „franciscani” în România; în fosta Austro-Ungarie şi în spaţiul german sunt cunoscuţi cu numele de „minoriţi” sau „franciscani negri” (după haina de culoare neagră purtată de conventuali în cea mai mare parte a Europei după suprimarea lor din timpul lui Napoleon, pentru a trece drept preoţi diecezani); „Cordelieri” în teritoriile francofone (de la cingulul alb pe care îl au încins la brâu) şi „fraţii gri” în spaţiile anglo-saxone (unde mai poartă şi azi haina de culoare grei, considerată de specialişti culoarea originară a „saio”-lui lui Francisc: doar în parte adevărat, întrucât haina lui Francisc aşa cum s-a păstra şi se păstrează la Assisi în Sacro Convento, are toate cele trei culori ale franciscanilor: gri, maro şi negru; ce-i drept în cantităţi diferite, printre peticele care o compun). Respectă in mai de-aproape viaţa şi stilul sfântului Francisc.

Ordinul Fraţilor Minori
Ordinul Fraţilor Minori (sigla: OFM), numiţi în general pretutindeni „observanţi”; ei au haina maro.

Ordinul Fraţilor Capucini
Ordinul Fraţilor Capucini (sigla: OFMCap), cunoscuţi cu numele de „capucini” cu excepţia spaţiului germano-austro-ungar, unde sunt numiţi simplu „franciscani” sau „brauen Franziskaner”, deoarece au culoarea hainei maro. Se disting prin stilul de viaţă comunitară port de sandale şi barbă.
Aceste subtilităţi de limbă sunt necesare celor care încearcă să cunoască istoria şi spiritualitatea franciscană pentru a evita confuziile neplăcute.
Ordinul Franciscan mai contine dupa cum urmeaza:
Ordinul de calugarite de clausura
Îl constituie călugăriţele de clauzură numite „Clarise” de la personalitatea şi spiritualitatea co-fondatoarei lor: Sfânta Clara de Assisi. Având acelaşi fondator au şi aceeaşi spiritualitate cu Primul Ordin, dar alături şi în complementarietate cu el, au o caracteristică proprie: dimensiunea contemplativă în clauzură. Şi astăzi caracteristicile fundamentale sunt contemplarea, penitenţa, iubirea silenţioasă, smerita dăruire fraternă de slujire în comunitatea marii familii umane.

Ordinul Franciscan Secular
Este compus din Ordinul Franciscan Secular (OFS) şi Ordinul al Treilea Regular, atât ramura bărbătească cât şi cea feminină (în practică este vorba tot de călugări şi de călugăriţe care vieţuiesc după regula franciscană, dar nu cea pe care a dat-o Francisc pentru Primul Ordin, ci după aceea dată pentru laicii). Franciscanii Seculari, rămânând în lume şi în propria stare de viaţă şi de muncă, continuă să pună în practică zi de zi mesajul franciscan de iertare din iubire, pace de dragul lui Christos, şi fraternitate cu tot ceea ce Dumnezeu a creat.

Articole publicate pe blog