”Două zile cu sf. Anton de Padova”
Proiect inițiat în vara anului 2010.
„Fundatia Pacea” a început să dezvolte programe pentru copiii rămaşi singuri acasă în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate, copii care intâmpină problemele afective sau de educaţie, resimtind intens lipsa mamei şi comunicarea cu părinţii.
Potrivit datelor oficiale, 86.105 de copii români sunt afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate, iar peste 26.200 dintre aceştia au rămas fără niciunul dintre părinţi.
"Copiii rămaşi în grija bunicilor sau a rudelor, se confruntă cu probleme de comunicare, cauzate de diferenţa mare de vârstă, de diferenţele date de stilul de viaţă şi de capacitatea redusă a celor în vârstă de a se adapta noilor valori sociale. Problemele de comunicare apărute s-au evidenţiat a fi mai grave în cazul adolescenţilor, asupra cărora bunicii nu mai au niciun control".
Fundatia Pacea dezvoltă programul "Terapie prin jocuri" pentru sprijinirea acestor copii, din orașul Roman și din satele învecinate care in vacanța de vară se adună în număr mare in curtea fundatiei, pentru a participa la diverse activităti, concursuri și jocuri specifice vârstei, toate terminându-se cu premii și diplome.
"În program sunt implicaţi un grup de clovni din Italia, animatori, doi asistenți social și un psiholog. Personalul implicat în program ţine permanent legătura cu persoanele în a căror grijă se află copiii şi asigură orientarea, pregătirea şi consilierea acestora prin întâlniri şi vizite la domiciliu. Până în prezent, 124 de copii sunt beneficiarii direcţi ai acestui program".
P. Emilian Dumea