Din Omiliile sfântului Vasile cel Mare, episcop
(Omil. 6, Despre caritate, 3.6: PG 31, 266-267.275)
Semănați pentru voi înșivă în dreptate
O, omule, fă ca pământul! Dă și tu roadele ca el, nu fi inferior naturii neînsuflețite! Pământul hrănește cu roadele sale, însă nu pentru a se bucura el însuși de ele, ci pentru a-ți face un serviciu. Tu, dimpotrivă, toate roadele binefacerii pe care o arăți le aduni pentru tine, căci răsplata și premiul pentru faptele bune merg la cei care le-au făcut. Tu ai dat celui flămând, dar ceea ce ai dat devine al tău, ba încă se întoarce la tine cu dobândă. Așa cum grâul, care cade în pământ, este spre folosul celui care l-a semănat, tot la fel, pâinea dată celui flămând îți va aduce ulterior multe beneficii. Așadar, scopul agriculturii să fie pentru tine criteriul semănatului spiritual. Semănați pentru voi înșivă în dreptate (Os 10,12), spune Scriptura.
Va veni momentul în care va trebui să părăsești bogățiile, chiar dacă nu vrei, și vei duce la Domnul gloria obținută prin faptele bune, în timp ce un popor adunat în jurul tău, în fața Judecătorului comun, te va numi binefăcător și donator generos și îți va da toate titlurile care califică bunătatea față de oameni. Nu vezi oare, la teatru, oameni care, pentru o onoare de scurtă durată și pentru zgomotul și aplauzele mulțimii, irosesc bogății pentru a organiza spectacole, comedii, lupte crude cu fiarele, a căror simplă înfățișare îți inspiră dezgust?
Și tu ești zgârcit când e vorba să cheltui ceva care îți poate aduce o slavă imensă? Dumnezeu te va aproba, îngerii te vor lăuda, toți oamenii care au existat de la crearea lumii și până acum te vor proclama fericit. Vei primi slava veșnică, coroana dreptății, împărăția cerurilor ca răsplată pentru folosirea dreaptă a lucrurilor pământești și trecătoare. Dar toate acestea te lasă indiferent, disprețuiești bunurile pe care ar trebui să le speri, fiind avid numai după bunurile pământești. Hai, așadar! Dă cu drag ceea ce ai, fii generos și darnic în a cheltui pentru cei nevoiași. Să se spună și despre tine: El este darnic față de cei săraci, dreptatea lui rămâne în vecii vecilor (Ps 111,9).
Cât de recunoscător ar trebui să fii față de sărac, binefăcătorul tău! Cât de mulțumit, cât de bucuros și de mândru ar trebui să fii de cinstea care ți se face, că nu trebuie să bați tu la ușa altuia, ci alții bat la ușa ta! Dar tu ești morocănos și greu se ajunge la tine. Eviți să te întâlnești cu aceia, ca nu cumva să-ți scape din mână nici cea mai mică pomană. Nu știi decât un cuvânt: „Nu am nimic, nu pot să-ți dau nimic, pentru că sunt sărac”. Într-adevăr, ești sărac, ba chiar lipsit de orice bine adevărat: ești sărac în iubire, sărac în omenie, sărac în credința în Dumnezeu, sărac în speranța veșnică.
