Despre generalizare
Dacă e un lucru pe care să-l fi învăţat în toţi aceşti ani de când lucrez in cadrul Fundației Pacea este să nu fac generalizări. Deşi să generalizezi poate fi distractiv şi îţi lasă impresia că poţi înţelege mai uşor lumea, rezultatul este mai degrabă o gândire îngustă şi rigidă, care se poate transforma în prejudecată. Iar prejudecata poate avea tot felul de consecinţe negative. Dacă faci generalizări despre o populaţie, atunci este o certitudine statistică faptul că o mare parte din acea populaţie se va comporta deferit de regula generală enunţată de tine. Am fost învățat de acasă să cred cu sfințenie, că, România este cea mai frumoasă și ce mai bogată țară și că românii sunt cei mai ospitalieri dintre europeni... Obişnuim mereu să facem glume despre cât de zgârciţi sunt evreii; despre irlandezi că sunt proşti; despre italieni că sunt laşi; şi ne place foarte mult să-i considerăm pe toţi americanii naivi. Am întâlnit francezii care miroseau a transpirație, germani care nu au simţul umorului, englezi care au compasiune doar pentru câini și pisici şi personal până în ziua de azi nu am reuşit să scap de impresia că ruşii sunt un popor crud iar ungurii hoți de țară. Doar după ce am început să cunosc tot mai mulţi oameni de diferite naţionalităţi, am înţeles că a face astfel de generalizări nu are sens, că fiecare națiune trebuie respectată și la rându-i să respecte. Lipsa respectului duce la extremism, iar extremismul a distrus omenirea. Fr. Emilian Dumea